Ascultă Radio România Regional Live

Documentele păstrate la sediul din Suceava al Serviciului Judeţean Arhivele Naţionale riscă să se deterioreze

Documentele păstrate la sediul din Suceava al Serviciului Judeţean Arhivele Naţionale riscă să se deterioreze

Publicat de Gabriela Moise, 26 iunie 2014, 12:00

Sediul este situat în clădirea Muzeului de Istorie, acolo unde săptămîna trecută au demarat lucrările de renovare şi extindere. Şefa Serviciului, Simona Palagheanu, susţine că Prefectura şi Consiliul Judeţean o sprijină în demersurile sale privind mutarea fondului arhivistic, însă în ultimele luni nu s-a găsit o soluţie viabilă. Ea a mai spus că patrimoniul arhivistic existent doar la sediul din Suceava se întinde pe 3 kilometri, fiind grupat în 885 de fonduri arhivistice din anii 1393-2012 şi o bibliotecă documentară cu 15.000 de volume, care includ cărţi rare, unice în judeţ. Simona Palagheanu a adăugat că relocarea acestui patrimoniu presupune o sistematizare detaliată şi proceduri speciale de transport, ţinînd cont şi de materialul fragil şi suportul documentelor. Ea a subliniat că neasigurarea condiţiilor de depozitare şi neprelucrarea documentelor din punct de vedere arhivistic prejudiciază grav interesele cetăţenilor în obţinerea documentelor pentru reconstituirea drepturilor de proprietate şi a diferitelor acte privind naţionalizarea sau exproprierea bunurilor mobile şi imobile. Din cauza demarării investiţiei pentru renovarea şi extinderea clădirii Muzeului de Istorie, instituţia Arhivele Naţionale Suceava şi-a modificat programul, iar activitatea de relaţii cu publicul şi de registratură se derulează prin intermediul scrisorilor, telefoanelor şi e-mail-urilor. Ghişeul de relaţii cu publicul şi Sala de studiu de la Arhivele Naţionale Suceava sînt închise pe durata executării lucrărilor. Proiectul de la Muzeu este cofinanţat de Uniunea Europeană şi are o valoare totală de 60 de milioane de lei. Investiţia trebuie încheiată în 18 luni.

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Cultură marți, 25 august 2020, 14:58

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Cultură marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
Cultură miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
DSC_0789.Festivalul national CRIZANTEMA DE AUR.foto by Bogdan Dragomir
Cultură miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
Cultură vineri, 4 octombrie 2019, 10:08

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”

COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
Cultură miercuri, 21 august 2019, 12:13

Enigme pe portativ – o culegere de rebusuri muzicale realizată de Alexandra Veronica Stroe!

Am primit o carte în dar, la Radio, mi-a plăcut foarte mult ideea și realizarea acestui proiect! Felicitări, Alexandra Veronica Stroe și...

Enigme pe portativ – o culegere de rebusuri muzicale realizată de Alexandra Veronica Stroe!
Cultură marți, 28 mai 2019, 12:26

Preselecții pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 52-a!

COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că în perioada 17-19 octombrie 2019 se va desfășura în municipiul Târgoviște cea de-a 52-a ediție a...

Preselecții pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 52-a!
Cultură miercuri, 27 martie 2019, 11:16

S-a redeschis drumul către Sarmizegetusa Regia

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au verificat modul în care au fost executate lucrările de reparaţii şi au decis că acesta...

S-a redeschis drumul către Sarmizegetusa Regia
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.