Ascultă Radio România Regional Live

Vișan (MADR): Nu cred că majorarea prețurilor la alimente se va extinde și accelera, pentru că nu sunt motive de piață

Vișan (MADR): Nu cred că majorarea prețurilor la alimente se va extinde și accelera, pentru că nu sunt motive de piață

Publicat de adinaiftime, 29 noiembrie 2017, 10:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:23

Majorarea prețurilor la alimente care a avut loc în ultima perioadă reprezintă un factor conjunctural, dar nu sunt semne de accelerare, pentru că nu există motive de piață, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Mihai Vișan, la conferința „Eat Smart”.

„Ministerul Agriculturii a solicitat Consiliului Concurenței să investigheze prețurile la alimente, pentru că prețul cu care plecau și pleacă unele produse din ferme este undeva cam la jumătate față de prețul de la raft. Avem situația specială a untului… Am importat influența a ceea ce se întâmplă în alte țări. Ministerul Agriculturii, principalul suport pentru stăpânirea prețurilor, consideră că trebuie să produci suficient, să fii competitiv, să produci de calitate. Ministerul se preocupă de acordarea la timp a subvențiilor pentru a ajuta fermierii să-și termine treaba la timp, se preocupă de Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar în ceea ce mă privește girăm schemele de calitate, atât cele europene, cât și schemele naționale. Aceste scheme au o mare importanță pentru că aceste produse înseamnă sustenabilitate și, fiind de calitate, reducerea risipei de alimente. Fiecare dintre noi, consumator, ne îndurăm mai greu să aruncăm un produs high quality, mai ales că acesta a avut și un preț… Trebuie să recunoaștem că România, în 2017, ca economie, a mers bine. Creșterea economică este o realitate, indiferent cui i-o atribuim, iar industria a simțit această schimbare, în sensul măririi cererii de produse de calitate superioară. Nu cred că mărirea prețurilor la alimente se va extinde și nu se va accelera, pentru că nu sunt motive de piață. E vorba mai degrabă despre ceva conjunctural. În cazul ouălor, de exemplu, am avut la bază influențele internaționale și vorbim de cazul din Olanda, cu fipronilul”, a explicat Vișan.

În ceea ce privește Legea care reglementează comercializarea a 51% de produse românești în magazine, oficialul MADR a precizat că autoritățile sunt în discuții cu Comisia Europeană pentru a explica scopul acestui act normativ.

„Legea 150 care modifică Legea 321 are câteva puncte care au generat câteva avertismente de la Comisia Europeană. Suntem în discuții cu Comisia pentru a explica scopul acestei legi și ce urmărim pozitiv prin aplicarea ei. Există și un proiect de modificare a legii care circulă pe la Parlament. Unul dintre puncte se referă la accesul producătorilor mici și mijlocii pe piață. Primul lucru pe care trebuie să-l vedem este să ajutăm producția. Atunci când produci mult și bine devii automat competitiv. De asemenea, vrem să încercăm prin toate mijloacele să sprijinim coagularea micilor producători în cooperative. Se pare, însă, că istoria ne-a transferat genetic o neîncredere foarte mare de a face lucruri împreună. Din acest colectivism forțat de 50 de ani ne este foarte greu să ieșim. Trebuie să recunoaștem că aceasta este singura cale pentru mica producție de a ajunge la marile circuite internaționale. Trebuie să ajungi la niște avantaje fiscale pentru a convinge fermieri mici să se asocieze”, a subliniat secretarul de stat din MADR.

Acesta a precizat, totodată, că Legea risipei alimentare „este în așteptare”, iar ordonanța care reglementează acest aspect „mai are puțin și va parcurge tot circuitul, și imediat ce va fi aprobată de Parlament vor fi realizate și normele de aplicare”.

Pe data de 17 noiembrie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara, pentru AGERPRES, că a sesizat Consiliul Concurenței în privința scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne și produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos în evidență motive obiective care să determine majorări de prețuri, iar instituția nu are instrumente și prevederi legale pentru a interveni pe piață.

La rândul lor, fermierii au solicitat intervenția autorităților, în contextul în care ei spun că își vând producția la prețuri mai mici decât acum câteva săptămâni, însă, pe de altă parte, produsele ajung la consumator cu prețuri mult mai mari.

Ulterior, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a afirmat că autoritatea a demarat o analiză, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor în luna noiembrie, unul dintre posibilele motive fiind creșterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor și pune presiune pe inflație. Chirițoiu a arătat că unele creșteri de prețuri par să aibă caracter regional, cum este cazul ouălor și al untului, însă acest lucru nu ar justifica pe deplin scumpirile din România.

Asociația Green Revolution a organizat, marți, conferința cu tema ‘Eat Smart — soluții pentru o tranziție spre o alimentație sustenabilă’, eveniment realizat în parteneriat cu Ministerul Mediului.

Potrivit organizatorilor, ‘Eat Smart”este al treilea eveniment din seria de Conferințe Green Report din 2017, în cadrul căruia autoritățile, producătorii și distribuitorii de alimente pot răspunde la întrebările consumatorilor.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai societății civile, precum și ai mediului de afaceri, reprezentat de principalii actori din domeniul FMCG, retail, HoReCa, industrie, transport, producători etc.

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Actualitate luni, 12 mai 2025, 08:44

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Cei doi au povestiti despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Actualitate vineri, 4 aprilie 2025, 12:58

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică

Monica Anghel a lansat o piesă nouă „Imun la Te Iubesc” și pregătește un eveniment pentru aniversarea celor 40 de ani de carieră care vor...

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 14:01

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”

Programul Național Cantus Mundi reia concertele extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats și de 8 ansambluri de percuție...

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 12:20

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte

Artistul a vorbit despre pasiunile lui, dar și despre muzică, despre ultima piesă lansată – Șapte – și despre energia primită la concert....

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:39

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează intervenția pe timp de pace în cazul dronelor...

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:37

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, în Centrul Național de...

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:35

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen...

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.