Ascultă Radio România Regional Live

Ziua Drapelului Național

Ziua Drapelului Național

Publicat de Gabriel Stan, 30 iunie 2025, 15:29

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită joi 26 iunie. Ceremonii militare au avut loc în toată țara. Și tot cu această ocazie, militarii răniți din echipa Invictus România, împreună cu cei care au dorit să li se alăture, au urcat pe unul dintre cele mai înalte vârfuri montane din țara noastră, Vârful Omu.

Maior Ion Gabriel: Sunt Maior Ion Gabriel, coordonatorul programului de recuperare fizică și psihică prin sport al militarilor răniți, coordonat de către Statul Major al Apărării.

Peste 500 de camarazi au venit alături de militarii răniţi pe Vârful Omu pentru a sărbători Ziua Drapelului Naţional. Am plecat de dimineaţă de la cabana Piatra Arsă şi iată-ne, la ora 13 deja am întins un Drapel de 100 de metri, am făcut foarte multe fotografii, cu care o să ne mândrim, pentru că ne iubim țara, ne iubind Drapelul național, vrem să promovăm valorile naționale ale României și simbolurile naționale ale Românei și tocmai din acest motiv, în fiecare an, încercăm să sărbătorim într-un mod inedit această zi atât de importantă pentru fiecare dintre români. Este al patrulea vârf pe care îl cucerim de Ziua Drapelului Național.

Primul a fost vârful Moldoveanu, după care am fost la crucea Caraiman. Următorul an am mers la Negoiu, iar anul acesta, iată-ne, la vârful Omu, în Bucegi, pe o vreme superbă. Până acum n-am avut o asemenea vreme, a plouat în fiecare an, însă anul acesta este perfect pentru drumeție la munte și pentru a sărbători o zi atât de importantă.

Anul viitor, un alt vârf, bineînțeles, încă nu l-am stabilit, dar vom invita de asemenea toți camarazii noștri și evenimentul va fi deschis tuturor celor care vor vrea să participe.

 

Exercițiul MOBEX 2026
Actualitatea militara luni, 13 aprilie 2026, 16:19

Exercițiul MOBEX 2026

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a anunțat primul exercițiu din acest an pentru verificarea stadiului...

Exercițiul MOBEX 2026
România pregătește investiții militare de 9.5 miliarde de euro
Actualitatea militara luni, 13 aprilie 2026, 16:15

România pregătește investiții militare de 9.5 miliarde de euro

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Direcția Generală pentru Armamente a Ministerului Apărării Naționale a transmis executivului documentele...

România pregătește investiții militare de 9.5 miliarde de euro
Program nou pentru soldați sau gradați voluntari
Actualitatea militara luni, 13 aprilie 2026, 16:09

Program nou pentru soldați sau gradați voluntari

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Au loc ultimele pregătiri pentru Programul soldat/gradat voluntar în termen, desfăşurat de Ministerul...

Program nou pentru soldați sau gradați voluntari
Structură unică pe teritoriul României: Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:41

Structură unică pe teritoriul României: Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est

Emilian Chirea: Sunt general de brigadă Emilian Chirea, locțiitorul Șefului de Stat Major pentru Sprijin la Comandamentul Corpului Multinațional...

Structură unică pe teritoriul României: Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:37

Ileana Rotaru: „Avem o apărare comună și avem o siguranță comună”

Larisa Ciofu: Doamna Rotaru, discuția de astăzi este concentrată în jurul rezultatelor barometrului. Începe chiar cu percepția asupra...

Ileana Rotaru: „Avem o apărare comună și avem o siguranță comună”
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:29

Misiuni Internaționale

Eduard Nicola: În această săptămână, la nivelul Detașamentului de apărare antiaeriană din Polonia a avut loc transferul de autoritate între...

Misiuni Internaționale
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:11

A cincea ediție a Conferinței științifice internaționale pe tema impactului tehnologiilor emergente și disruptive asupra securității globale

Adrian Gîtman: Academia Forțelor Terestre din Sibiu a organizat cea de-a cincea ediție a Conferinței științifice internaționale pe tema...

A cincea ediție a Conferinței științifice internaționale pe tema impactului tehnologiilor emergente și disruptive asupra securității globale
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:08

A 27-a ediție a Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară

Adrian Gîtman: La Timișoara a avut loc în această săptămână a 27-a ediție a Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară, în...

A 27-a ediție a Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.