Miruna Camelia Mocanu: În „Jind”, toate poeziile concretizează o poveste, de aceea am și cele două scrisori, una de început și una de final, iar cartea este construită în oglindă cu cele două părți, flori și spini, ca să nu se piardă nici esența și nici mesajul

În această perioadă a avut loc o întâlnire plină de emoții și inspirație. Sublocotenentul Miruna Mocanu, autoarea volumului de poezii Jind, s-a întâlnit cu domnul Ioan Colodiuc, ascultător fidel al Jurnalului Militar. Între ei s-a născut un dialog sincer, în care s-au schimbat idei și daruri literare. O poveste care ne amintește că legătura dintre oameni și cuvântul scris rămâne mereu vie. Reportaj realizat de Gabriel Stan, de la Jurnal Militar Radio România Actualități.

Publicat de Gabriel Stan, 17 noiembrie 2025, 14:10

Colodiuc Ioan: Colodiuc Ioan, am 71 de ani în decembrie. De sublocotenent am auzit la „Jurnal militar”, când a spus cum o cheamă, mi-a părut foarte frumos numele acesta de Miruna că o cheamă și pe fetița mea a doua, că are un volum de poezii.

Pe mine m-a impresionat în primul rând că şi-a ales o cariera militară și mai mult mi-a plăcut că de obicei militarii sunt mai duri, dar vă că ea a făcut un volum de poezii pe care am înțeles că l-a lansat în Brașov.

Și atunci am fost și eu curios să văd ce poate să fac o fetiță care este și militar, și scrie și poezii, fiindcă istorici militari am auzit destui, dar poeți așa să fie militari și mai ales la vârsta ei fragedă, nu prea am auzit-o.

Gabriel Stan (reporter): Cum a fost întâlnirea cu ea?

Ioan Colodiuc: Splendidă, nu mă așteptam să vină Miruna la întâlnire. Am fost foarte emoționat de primirea pe care mi-ați făcut-o dumneavoastră. Este nemaipomenit. Noi trebuie să promovăm oamenii din jurul nostru.

Miruna Camelia Mocanu: Mă numesc Miruna Camelia Mocanu, sunt sublocotenent pe specializarea aviație nenaviganţi. Am ales să fac parte din Armata României mânată de un soi de ambiție de copil, pentru că îmi imaginam că armata o să însemne adrenalină și mult suflet, așa că am pornit la 15 ani pe acest drum și apoi m-am îndrăgostit iremediabil de sistem și n-am mai putut să mă desprind.

Mi se pare că nu e doar un sistem, cu toate că noi așa îl numim, ci devine parte din noi. Nu mi-am dorit niciodată să excelez, dar am făcut tot ce ținea de mine ca să fiu cea mai bună și să nu mă opresc la a obține puțin.

Așadar, pentru viitor, o să mă concentrez să-mi continuu pasiunea pentru poezie. Urmează să public un nou volum, cu poezie patriotice de această dată, și îmi propun că la început de carieră militară să cunosc oameni noi și să mă dezvolt pe toate planurile.

Gabriel Stan (reporter): Ce te-a atras atât de mult la poezie?

Miruna Camelia Mocanu: Poezia pentru mine e un stil de viață și am făcut cunoștință cu ea când eram foarte mică, prin bunica mea care îmi citea poezii.

Apoi am început să scriu și cu toate că nu erau foarte reușite, familia mea mă susținea și îmi spunea că ceea ce scriam eu e extraordinar.

Gabriel Stan (reporter): Consideri că emoțiile cele mai adânci și le poți exprima mai ușor în poezie?

Miruna Camelia Mocanu: Nu cred că le pot exprima mai ușor în poezie, pentru că sunt anumite criterii care nasc o poezie reușită, cred că asta face poezia puțin mai grea decât literatura, dar exprimarea emoțiilor în poezie e veritabilă, e o emoție pură și într-o formă cum rar e atins în literatură, e plină de esență.

De fapt asta ne interesează și asta mă atrage pe mine la poezie, nu trebuie să citesc poate zeci sau sute de pagini ca să înțeleg trăirea autorului, ci am nevoie de câteva strofe care să-mi creeze o întreagă lume sau un întreg univers.

Am încercat să fiu deschisă către critici, pentru că sunt la început de drum și „Jindul” mi-a demonstrat că pot. Când am lansat volumul de poezii, nu m-am gândit că o să fie atât de popular sau că se va concretiza în ceva atât de mare.

L-am scos pentru mine, pentru familia mea care mă întreba în continuu când să se întâmple ceva palpabil. Lansarea volumului de poezii a fost doar începutul pentru mine, așa îmi place să-l consider.

Una dintre poeziile mele favorite din volum se numește de fapt „Viață” și este o scrisoare pe care aș fi vrut să o citesc eu atunci când o să înaintez în viață.

O să vă recit câteva versuri din această poezie: „Viață, dacă am să mor singură, în neștire, am să rog timpul să-ți fie vestitor. De fapt viață, ce dacă nu ești nemurire? Eu am să fac din tine dor”.

În „Jind”, toate poeziile concretizează o poveste, de aceea am și cele două scrisori, una de început și una de final, iar cartea este construită în oglindă cu cele două părți, flori și spini, ca să nu se piardă nici esența și nici mesajul. Am vrut ca cititorul să meargă pe un anumit fir și să și-l păstreze până la finalul cărții.