Ascultă Radio România Regional Live

De10xRomânia: „Ficțiunea sonoră e limbajul generației care ascultă online

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic „Grand Prix Nova”, un eveniment organizat de Radio România, s-a desfășurat în perioada 16–20 iunie, în sala de spectacole de la Teatrelli, București. Evenimentul dedicat inovației în ficțiunea sonoră a reunit 24 de producții din 15 țări, împărțite în două secțiuni de concurs: Drama (piese de maximum 60 de minute) și Short Forms (piese de până la 15 minute). Oana Cristea Grigorescu, jurnalistă Radio România și membră în echipa de organizare a festivalului, a fost invitata lui Răzvan Petre în ediția de colecție a emisiunii De10xRomânia, difuzată vineri, 20 iunie 2025.

De10xRomânia: „Ficțiunea sonoră e limbajul generației care ascultă online

Publicat de Tocitu Adelina, 20 iunie 2025, 12:40

„În primul rând, am ajuns la a 13-a ediție a festivalului Grand Prix Nova, un festival dedicat ficțiunii sonore. Aici avem o problemă pe care nu o vom dezbate astăzi – aceea a denumirii. Teatrul radiofonic este, poate, o denumire puțin depășită tehnic, pentru că, astăzi, mai ales tânăra generație, ascultă teatru online. De aceea, propun să vorbim despre ficțiune sonoră, pentru că întotdeauna am avut nevoie de povești, iar felul în care privim lumea din jur și o reflectăm în creațiile sonore este o formă de a o cunoaște, de a o înțelege și de a ne adapta la schimbările pe care viața ni le aduce. Hai să încercăm să introducem în limbajul de zi cu zi termenul ficțiune sonoră”, a spus Oana Cristea Grigorescu în De10xRomânia.

Festivalul Internațional Grand Prix Nova este unul dintre puținele evenimente care reunește artiști din instituțiile publice de radio cu artiștii independenți.

„În 2016, am fost invitată ca membră a juriului, iar din 2017 am început să fac parte din echipa de organizare. Ne-am gândit cum poate evolua și cum se poate dezvolta un astfel de festival. 2020 a fost un an de cumpănă – anul în care am înțeles că festivalurile trebuie să rămână, în primul rând, un spațiu al întâlnirii. Este necesar să facem concursuri, să acordăm premii, să ne evaluăm reciproc creațiile, dar, în primul rând, un festival trebuie să fie un loc al conectării artiștilor internaționali, al cunoașterii reciproce și al schimbului de experiență și idei. Ceea ce mi se pare extrem de important este că noi suntem unul dintre puținele festivaluri din Europa care aduce împreună artiștii din instituțiile publice de radio cu artiștii independenți. Este o adevărată premieră pentru Grand Prix Nova.”

Ce îl diferențiază pe Grand Prix Nova de celelalte manifestări de gen?

„Este, în primul rând, această deschidere internațională și interesul de a-i stimula pe artiștii independenți să participe la festival. Apoi, am lansat în premieră, anul acesta, o dezbatere profesională – o masă rotundă. Care sunt diferențele de reprezentare și identitate pe care fiecare participant le are în raport cu această zonă de creație?”, a completat Oana Cristea Grigorescu.

Ea a mai spus, în De10xRomânia, că:

„Avem participanți care revin constant la festivalul nostru, înscriindu-se an de an. Desigur, există și o preselecție: ceea ce nu se vede și nu se știe este că în spatele organizării acestui festival există o muncă enormă. În fiecare primăvară, selectăm peste 80 de producții înscrise, dintre care alegem pentru festival în jur de 20–25. Există un mare interes din partea producătorilor de a participa, de a veni la București, pentru că festivalul nostru s-a impus ca un spațiu al dialogului între creatorii de audiodramă.”

Întrebată despre preferințele sale și elementele definitorii ale ediției din acest an, în calitate de membră a juriului, Oana Cristea Grigorescu a declarat:

„Festivalul nostru este special printre festivalurile europene prin faptul că tema noastră este inovația. Încurajăm experimentul, inovația – atât la nivelul subiectelor, cât și al tratamentului sonor și al formulelor estetice. Și asta premiem în fiecare an.”

Lista câștigătorilor celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Internațional Grand Prix Nova va fi postată pe site-ul www.grandprixnova.com.

Interviul integral realizat de Răzvan Petre cu Oana Cristea Grigorescu este disponibil pe canalul YouTube București FM.
Emisiunea De10xRomânia este difuzată zilnic, între orele 10:00 și 11:00, pe frecvențele
Radio România Regional. 

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
De 10X România sâmbătă, 21 martie 2026, 08:06

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
De10xRomânia: Andrei Bănuță pregătește „Nunta” de la Sala Palatului: un spectacol – musical cu 4.000 de invitați
De 10X România vineri, 13 martie 2026, 12:48

De10xRomânia: Andrei Bănuță pregătește „Nunta” de la Sala Palatului: un spectacol – musical cu 4.000 de invitați

În cadrul interviului, Andrei Bănuță a mărturisit că 2026 este, până acum, cel mai bun an din cariera sa. „Cred că e cel mai înalt punct...

De10xRomânia: Andrei Bănuță pregătește „Nunta” de la Sala Palatului: un spectacol – musical cu 4.000 de invitați
Ioana Chereji (UNTOLD Universe): Kapital 2026 și mai mare, Sting și Lewis Capaldi la Untold 2026
De 10X România vineri, 6 martie 2026, 12:15

Ioana Chereji (UNTOLD Universe): Kapital 2026 și mai mare, Sting și Lewis Capaldi la Untold 2026

Discuția s-a concentrat pe principalele evenimente pregătite de organizatori în 2026: Massif Week, a doua ediție a festivalului Kapital, care va...

Ioana Chereji (UNTOLD Universe): Kapital 2026 și mai mare, Sting și Lewis Capaldi la Untold 2026
Alexandra Căpitănescu despre Eurovision: „Plec cu gânduri pozitive la Viena, fiindcă și eu îmi doresc exact ceea ce își doresc toți românii”
De 10X România joi, 5 martie 2026, 12:28

Alexandra Căpitănescu despre Eurovision: „Plec cu gânduri pozitive la Viena, fiindcă și eu îmi doresc exact ceea ce își doresc toți românii”

Artista a vorbit despre experiența finalei desfășurate în studiourile TVR, despre provocările momentului din 4 martie 2026 și despre...

Alexandra Căpitănescu despre Eurovision: „Plec cu gânduri pozitive la Viena, fiindcă și eu îmi doresc exact ceea ce își doresc toți românii”
De 10X România vineri, 27 februarie 2026, 11:54

(De10xRomânia) Eurovision 2026: provocări, voci puternice și noutăți în Selecția Națională

Revenirea României și impactul online Revenirea României în cadrul concursului Eurovision a stârnit un val puternic de implicare și activitate...

(De10xRomânia) Eurovision 2026: provocări, voci puternice și noutăți în Selecția Națională
De 10X România vineri, 20 februarie 2026, 12:59

De10xRomânia: The Motans susține primul concert simfonic, pe 25 februarie, la Sala Palatului

Artistul a povestit despre concertul simfonic pe care artistul îl va susține la Sala Palatului pe 25 februarie, dar și despre începutul carierei...

De10xRomânia: The Motans susține primul concert simfonic, pe 25 februarie, la Sala Palatului
De 10X România vineri, 13 februarie 2026, 14:47

De10xRomânia: Monoir – Cristian Tarcea – despre AI în muzică și radio: „Nu are empatie, nu are suflet”

Ziua de 13 februarie a fost declarată, de UNESCO, Ziua Mondială a Radioului (World Radio Day), iar tema anului acesta a fost AI&RADIO- cum...

De10xRomânia: Monoir – Cristian Tarcea – despre AI în muzică și radio: „Nu are empatie, nu are suflet”
De 10X România vineri, 6 februarie 2026, 13:49

Florin Mișcă: „Ne dorim ca sportivii să-și facă performanța carierei pe baze sportive legendare”

În perioada 6-22 februarie 2026 are loc ediția Milano Cortina 2026 – Jocurile Olimpice de Iarnă. Timp de două săptămâni și jumătate,...

Florin Mișcă: „Ne dorim ca sportivii să-și facă performanța carierei pe baze sportive legendare”
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.