Ascultă Radio România Regional Live

Elicopterele armatei române pe cerul din Albacete

Elicopterele armatei române pe cerul din Albacete

Publicat de Gabriel Stan, 17 iunie 2022, 17:14

În această săptămâmă la Inedit vorbim despre Forțele Aeriene Române, care au participat în perioada 6-17 iunie la un stagiu de instruire aplicativ APROC 22, în baza Aeriană Albacete, din Spania.

Detașamentul a fost format din 30 de militari și două elicoptere IAR-330 SOCAT, din cadrul Bazei 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău, într-un stagiu ce a vizat executarea unei game largi de exerciții de tip instruire în comun, conform procedurilor NATO.

Pe 16 iunie, Baza 95 Aeriană a împlinit 102 ani de la înființare, fiind organizată o ceremonie militară și religioasă în județul Bacău.

Cursul a fost organizat de către European Personnel Recovery Center (EPRC), în colaborare cu Tactical Leadership Program (TLP) și a fost structurat pe trei zile de pregătire teoretică (academics) și șapte zile de zbor, cu câte o misiune pe zi, cu pachete de câte 5-7 aeronave.

Participarea elicopterelor românești nu a trecut neobservată în presa iberică, fiind evidențiată în publicația Defensa: „Cea mai intersantă prezență este a elicopterelor IAR-330 ale Forțelor Aeriene Române, dislocate în Spania pentru prima dată.

Sunt o variantă a fostului Aérospatiale (azi Airbus Helicopters) Puma, construit sub licență în România pentru uz propriu și export către terți.

Românii operează 60 de IAR-330, dintre care un număr semnificativ au fost modernizate local la varianta IAR 330 Sistem Optronic a Cercetare și Anti-Tanc (SOCAT) cu cooperarea tehnologică a companiei israeliene Elbit Systems.” (Julio Maiz Sanz)

Cum s-a derulat acest stagiu de instruire din Spania, cum a fost drumul până acolo și cum s-au descurcat tinerii piloți ne-a împărtășit unul dintre participanții la acest eveniment.

Comandor Gabriel Goagă: Călătoria a durat undeva la 3 zile, fiind foarte interesantă, cu multe provocări pentru o asemenea distanță…Am avut în total 7 escale pentru alimentare.

Cursul este centrat în mod special pe crearea de lideri, de planificatori, de oameni care să fie pregătiți să ia decizii și să planifice acest tip de misiuni.

Exercițiul multinațional OPEX 26
Actualitatea militara luni, 25 mai 2026, 17:00

Exercițiul multinațional OPEX 26

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Navale Române desfășoară, până pe 29 mai, exercițiul multinațional de experimentare...

Exercițiul multinațional OPEX 26
Misiune în premieră a detașamentului „Carpathian Vipers”
Actualitatea militara luni, 25 mai 2026, 16:54

Misiune în premieră a detașamentului „Carpathian Vipers”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române din detașamentul românesc, aflat în țările baltice pentru...

Misiune în premieră a detașamentului „Carpathian Vipers”
Șeful Statului Major al Apărării a participat la reuniunile Comitetului Militar al NATO și Comitetului Militar al Uniunii Europene
Actualitatea militara luni, 25 mai 2026, 16:43

Șeful Statului Major al Apărării a participat la reuniunile Comitetului Militar al NATO și Comitetului Militar al Uniunii Europene

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a participat la reuniunile Comitetului...

Șeful Statului Major al Apărării a participat la reuniunile Comitetului Militar al NATO și Comitetului Militar al Uniunii Europene
Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor
Actualitatea militara luni, 25 mai 2026, 16:36

Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a organizat joi, în ziua Înălțării Domnului, ceremonii militare și...

Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor
Actualitatea militara marți, 19 mai 2026, 08:54

Viorel Cheosea: „Camaraderia, pe măsură ce vine greul, te întărește, te unește”

Viorel Cheosea: Sunt în armată din 1 august 2002. Motivele pentru care am ales cariera militară sunt stabilitatea, siguranța locului de muncă,...

Viorel Cheosea: „Camaraderia, pe măsură ce vine greul, te întărește, te unește”
Actualitatea militara marți, 19 mai 2026, 08:45

Misiuni internaționale

Teodora Mazere: Deschidem ediția de astăzi cu vești din baza militară Borovac din Serbia, unde se desfășoară, timp de două săptămâni,...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 19 mai 2026, 08:37

Dumitru Prunariu: „Sunt convins că pământul este rotund, doar m-am învârtit în jurul lui”

Florin Șperlea: Bine ați venit, domnule general, mă bucur tare mult să fiți alături de noi. Dumitru Prunariu: Bine v-am găsit! Florin...

Dumitru Prunariu: „Sunt convins că pământul este rotund, doar m-am învârtit în jurul lui”
Actualitatea militara marți, 19 mai 2026, 08:28

A 10-a ediție a Forumului de Securitate al Mării Negre și Balcanilor

Adrian Gîtman: Forumul de Securitate al Mării Negre și Balcanilor și-a desfășurat la București cea de a 10-a ediție. Evenimentul a fost...

A 10-a ediție a Forumului de Securitate al Mării Negre și Balcanilor
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.