Ascultă Radio România Regional Live

Contraamiralul Mihai Panait: Nu suntem o marină dezvoltată, nu suntem o putere maritimă, dar este important să înțelegem că avem deschidere la mare, să dezvoltăm conştiința maritimă și să înțelegem că suntem membri ai unei comunități importante în NATO și în Uniunea Europeană

Contraamiralul Mihai Panait: Nu suntem o marină dezvoltată, nu suntem o putere maritimă, dar este important să înțelegem că avem deschidere la mare, să dezvoltăm conştiința maritimă și să înțelegem că suntem membri ai unei comunități importante în NATO și în Uniunea Europeană

Publicat de Gabriel Stan, 16 mai 2022, 14:29

Reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa, organizată de Forțele Navale Române a avut loc în București, în zilele de 11 și 12 mai.

În contextul actualelor provocări de securitate din spațiul maritim european, CHENS contribuie la consolidarea unei viziuni unitare în domeniul naval și facilitează discutarea unor concepte definitorii de actualitate ale mecanismului de comandă și control.

Pentru prima dată, Forțele Navale Române au deținut președinția acestui forum pe care au preluat-o de la Malta, în luna mai a anului trecut, și au predat-o Irlandei, la finalul reuniunii de la București. Invitat la „Subiectul săptămânii” este șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, interviu realizat de Cristian Dumitrașcu, de la Radio România Actualități.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule contraamiral, bună ziua și bine ați venit la Radio!

Contraamiralul Mihai Panait: Bună ziua, mulțumesc pentru invitație!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ați avut o acțiune foarte importantă la finalul săptămânii, Forțele Navale Române au organizat Reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa, între 11 și 12 mai, la București, unde dumneavoastră ați predat președinția acestui forum european omologului dumneavoastră irlandez, comandorul Michael Malone.

V-am sunat cu atât mai mult cu cât este un context complicat din punctul de vedere al siguranței pe mare, și aici, sigur, este vorba despre Marea Neagră, o zonă pe care dumneavoastră o gestionați din punctul de vedere al securității României.

Care este importanța acestei întâlniri și acestei conlucrări la nivel internațional pe partea de marina militară?

Contraamiralul Mihai Panait: Vă mulțumesc foarte mult pentru întrebare și pentru invitația de a fi parte în emisiunea dumnevoastră. Forumul Comandanților Marinelor Militare din Europa este un forum care aduce împreună un număr de 27 de comandanți de marine, sunt toate țările membre NATO și ale Uniunii Europene care dețin o marină.

În plus, în acest format sunt invitați și au fost prezenți la București, comandantul Comandamentului Maritim NATO (MARCOM) și, de asemenea, comandantul Flotei a șasea al Marinei Statelor Unite ale Americii.

Am avut onoarea să conducem timp de un an de zile acest forum, să pregătim cu atenție această reuniune deosebit de importantă.

Este de subliniat faptul că ultima activitate desfășurată în acest format a fost organizată de către Portugalia în 2019; în 2020 din cauza pandemiei COVID-19 nu s-a organizat, în 2021 ceremonia de preluare a comenzii din partea Forțelor Navale Malteze a fost desfășurată în format online.

Și din acest motiv, faptul că am avut onoarea și oportunitatea să aducem în București pentru două zile comandanții Marinelor Militare din NATO și din Europa, să încercăm să găsim cele mai bune soluții și pentru viitor în această situație deosebit de complexă în care ne aflăm în regiunea Mării Negre, cred că este un eveniment deosebit și pot spune acum, la finalul conferinței Forumului Comandanților Marinelor Militare din Europa, că a fost un real succes și deopotrivă apreciată activitatea de toți participanții.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule contraamiral Panait, conducerea CHENS este asigurată de un comitet director alcătuit din trei șefi de forțe navale, conform unui ciclu rotațional anual, între grupul țărilor din nordul Europei și cel din sudul Europei. Trebuie să amintim că acest CHENS a fost înființat în anii ’90.

Era vorba atunci doar despre Marinele din nordul Europei. Este, așadar o organizație de elită, o organizație a celor mai valoroase și profesioniste, dacă vreți, marine ale Europei și nu doar. Este un context în care cred că ar fi foarte bine dacă ați explica că Marina, Forțele Navale nu înseamnă doar forțele navale române aici, în zonă, ci acțiunile pe mare vorbesc despre interoperabilitate și despre colaborare între aceste forțe navale internaționale.

Contraamiralul Mihai Panait: Este adevărat. În conformitate cu ghidul de desfășurare și de organizare a reuniunilor CHENS – CHiefs of the European NavieS -, această activitate se desfășoară pe principiu rotațional. Este șansa noastră să putem organiza pentru prima dată în România această activitate; a fost o provocare deosebită.

Nu sunt parte a acestui forum doar membrii sau țările riverane din Marea Neagră – Turcia, Bulgaria, România -, sunt și toate celelalte 24 de țări membre în CHENS. Putem spune că România are o marină mică, este adevărat, în comparație cu foarte multe alte state.

Nu suntem o marină dezvoltată, nu suntem o putere maritimă, dar este important să înțelegem că avem deschidere la mare și trebuie să se înțeleagă să dezvoltăm conştiința maritimă și să înțelegem că acele cuvinte ale lui Mihail Kogălniceanu – „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării către marea largă” – este important de ținut minte, nu numai de către marinari, ci de către toți românii.

Este important să dezvoltăm interoperabilitatea, este important să înțelegem că suntem membri ai unei comunități importante în NATO și în Uniunea Europeană, și în acest cadru putem să împărțim și să dezvoltăm experiențele noastre, să ținem într-un, cum îmi place mie să spun, într-un battle ritm intens spiritul marinei, the spirit of the navy.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Înainte de a încheia interviul, domnule contraamiral, aș vrea să vă provoc și să mergem către o discuție foarte la modă, aș putea să spun, foarte actuală, de fapt; este vorba despre acest război informațional paralel cu care ne confruntăm de un timp încoace și în care retorica preferată, mai ales care vine din Est, spune: nu sunteți în stare să vă apărați, aveți o marină mică, precum ați spus dumneavoastră, aveți o forță aeriană de asemenea subdimensionată, cu forțele terestre nici cu ele nu stați prea bine.

Aici voiam să vă aduc cumva și să comentăm un pic declarația ministrul Dîncu de la conferința de la care tocmai ați plecat, pe care tocmai ați încheiat-o, în care ministrul Dîncu a declarat că Ministerul Apărării și Forțele Navale sunt foarte atente la evoluția Rusiei aproape de noi, în Insula Șerpilor și pe toată latura asta către Odesa.

Care este semnalul pe care îl dați dumneavoastră, ca șef al Forțelor Navale Române, în această situație complicată?

Contraamiralul Mihai Panait: Am avut o participare deosebit de importantă din partea conducerii Armatei României. Șeful Statului Major al Apărării, domnul general Petrescu, a fost prezent în ambele zile la activitățile noastre.

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a fost prezent în ambele zile. Ne-a primit în prima zi a conferinței în minister, cu toți comandanții marinelor. A avut cuvinte foarte frumoase la adresa tuturor marinelor din NATO și din Europa.

În al doilea rând, aș dori să dezvolt puțin faptul că am spus că suntem o marină mică; suntem o marină mică în comparație cu marile puterni navale din Europa și din lume…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Despre asta este vorba, sigur.

Contraamiralul Mihai Panait: … dar asta nu înseamnă că nu suntem o marină capabilă. Suntem o marină modernă, suntem o marină interoperabilă. Forțele Navale Române, începând cu 2004, participă la cele mai importante operații și misiuni are NATO și ale Uniunii Europene, în fiecare an, și inclusiv în această perioadă deosebit de complexă, cu situația de securitate din Marea Neagră, doresc să subliniez doar efortul Forțelor Navale Române pentru înlăturarea pericolului de mine și efortul pentru ținerea la un nivel ridicat a libertății de navigație, pentru a asigura traficul comercial.

Suntem dislocabili, suntem capabili și avem programe de modernizare ale Forțelor Navale Române, ceea ce este foarte important pentru următorii ani, astfel încât să putem să ne păstrăm angajamentele internaționale, să fim parteneri de încredere, să putem apăra granițele maritime și fluviale ale României, atunci când este cerut.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Așadar, oamenii de acasă ar trebui să se simtă în siguranță în momentul acesta.

Contraamiralul Mihai Panait:  Să se simtă în siguranță, pentru că știm să ne facem meseria, profesia, și avem un echipaj al Forțelor Navale Române, bărbați și femei, determinați, în cadrul Armatei României, să ne îndeplinim misiunea pentru care am fost constituiți.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule contraamiral Mihai Panait, vă mulțumesc pentru intervenția de aici, de la „Jurnal militar”. Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost șeful Forțelor Navale Române, contraamiralul Mihai Panait. Domnule contraamiral, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!

Contraamiralul Mihai Panait: Vă mulțumesc foarte mult, am onoarea să vă salut!

 

Locul 2 obținut la exercițiul Tide Hackathon 2026
Actualitatea militara marți, 10 martie 2026, 08:26

Locul 2 obținut la exercițiul Tide Hackathon 2026

Adrian Gîtman: O echipă de specialiști din cadrul Comandamentului Apărării Cibernetice a participat zilele trecute la exercițiul Tide Hackathon...

Locul 2 obținut la exercițiul Tide Hackathon 2026
Reacția Secretarului General al NATO la evenimentele din Orientul Mijlociu
Actualitatea militara marți, 10 martie 2026, 08:12

Reacția Secretarului General al NATO la evenimentele din Orientul Mijlociu

Adrian Gîtman: Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a reacționat la recentele evenimente din Orientul Mijlociu și a avertizat că dezvoltarea...

Reacția Secretarului General al NATO la evenimentele din Orientul Mijlociu
Discuții despre apărarea europeană la Bruxelles
Actualitatea militara marți, 10 martie 2026, 08:09

Discuții despre apărarea europeană la Bruxelles

Adrian Gîtman: Întâlnire miercuri, la Bruxelles, a ministrului apărării, Radu Miruță, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola....

Discuții despre apărarea europeană la Bruxelles
Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 3 martie 2026, 08:54

Misiuni internaționale

Eduard Nicola: Deschidem rubrica de astăzi cu vești de la militarii Batalionului 348 Apărare Antiaeriană Dobrogea, care se pregătesc intens...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 3 martie 2026, 08:47

Radu Miruță: „Atunci când este o problemă, nu poți să o ascunzi la infinit”

Gabriel Stan: Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a răspuns invitației Agenției Media a Armatei și a oferit răspunsuri la...

Radu Miruță: „Atunci când este o problemă, nu poți să o ascunzi la infinit”
Actualitatea militara marți, 3 martie 2026, 08:23

Comandamentul Flotei Forțelor Navale Române a împlinit 130 de ani de existență

Adrian Gîtman:  Aniversare și la Comandamentul Flotei Forțelor Navale Române, care a împlinit 130 de ani de existență. Comandamentul flotei...

Comandamentul Flotei Forțelor Navale Române a împlinit 130 de ani de existență
Actualitatea militara marți, 3 martie 2026, 08:12

25 de ani de campanii sociale și umanitare ale Ministerului Apărării Naționale

Adrian Gîtman:  Departamentul pentru relația cu parlamentul și calitatea vieții personalului din Ministerul Apărării Naționale a ajuns la 25...

25 de ani de campanii sociale și umanitare ale Ministerului Apărării Naționale
Actualitatea militara marți, 3 martie 2026, 08:06

Direcția Hidrografică Maritimă -100 de ani de la înființare

Adrian Gîtman:  Direcția Hidrografică Maritimă a împlinit 100 de ani de la înființare. Evenimentul a fost sărbătorit pe 23 februarie,...

Direcția Hidrografică Maritimă -100 de ani de la înființare
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.