Joia Neagră

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 aprilie 2018, 05:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21

Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.

(varianta audio a rubricii)

Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.

În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.

În satele de pe Valea Jaleşului şi a Sohodolului odată cu Joimărelele se practică şi obiceiul numit Tocănelele. Obiceiul e însoţit de un cântec care se execută vocal, în acelaşi timp cu acompanierea ritmică realizată prin bătaia într-o scândură sau într-o toacă asemănătoare cu toaca de la biserică, sau chiar în acestea, de unde denumirea de tocanele sau tocănele.

În timp ce se cântă copii sar într-un picior în ritmul melodiei, manifestându-se şi bucuria pentru anotimp şi pentru încheierea postului:

Toca-tocănelele

               Au dat viorelele

               Şi fătară mielele.

               Dă-le-n colo de urzici,

               Că-s mai bune mere dulci.

Şi tot de Joimărica la Pleniţa Doljului copiii mergeau pe vremuri din casă în casă cu traista după ouă nevopsite.

Fetiţa în travesti „băbuţa”, spunea:

Uşuru, uşuru

            Dă-mi şi mie ouşorul,

            Că mă omoară uncheşul.

Li se dădeau ouă nevopsite şi colăcei. Dar găzdoiul nu oferă darul până când uncheşelul nu săruta băbuţa. Ouăle erau roşite pentru Noaptea de Înviere.

Este ziua de Joimari simbioză între bucuria vieţii din această lume şi gândul pentru cei ce au plecat în Marea Călătorie, într-o Lumea unde va fi fiind:

Multcălătoare

                                    Preatrecătoare. 

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune