Ascultă Radio România Regional Live

Două operații în premieră sunt realizate în premieră la Spitalul Județean din Timișoara

Două operații în premieră sunt realizate în premieră la Spitalul Județean din Timișoara

Publicat de adinaiftime, 3 octombrie 2017, 16:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:24

Medicii timișoreni vor efectua, astăzi, două intervenții chirurgicale în premieră pentru țara noastră. Este vorba despre două intervenții endovasculare care vor fi realizare de specialiștii Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean din Timișoara.

Prima intervenție va fi efectuată la o pacientă de 24 de ani care a fost diagnosticată din naștere cu sindromul May Thurner. Mai exact, vena principală a membrului inferior stâng în interiorul abdomenului este îngustată, explică reprezentanții spitalului din Timișoara.

În urmă cu două luni, pacienta a suferit o tromboză venoasă profundă care i-a pus viața în pericol. Tânăra a fost tratată de medicii timișoreni care i-au introdus în interiorul venei trombozate un tub prin care, timp de patru zile, s-a injectat o substanță care a dizolvat trombul. Specialiștii timișoreni au decis să intervină și asupra sindromului May Thurner. Drept urmare, o echipă de chirurgi vasculari și radiologi va plasa un stent venos care are o construcție specială.

Cea de-a doua premieră se referă la o intervenție endovasculară la nivelul arterei iliace, la un tânăr care suferă de o boală anevrismală cu mai multe localizări. Tratamentul se va realiza prin implantarea pentru prima oara în țara noastra a unei proteze special construite pentru artera iliacă.

La cele două interveții medicii români, Prof. Dr. Mihai Ionac și Dr. Adrian Tutelcă, dr. Rolf Dammrau, chirurg vascular din Germania, cu experiență redutabilă în chirurgia endovasculară.

Cele două intervenții sunt posibile deoarece Spitalul Județean din Timișoara a intrat în programul destinat acestui tip de interventii, operații hibride, program finanțat de CNAS.

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Actualitate luni, 12 mai 2025, 08:44

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Cei doi au povestiti despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Actualitate vineri, 4 aprilie 2025, 12:58

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică

Monica Anghel a lansat o piesă nouă „Imun la Te Iubesc” și pregătește un eveniment pentru aniversarea celor 40 de ani de carieră care vor...

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 14:01

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”

Programul Național Cantus Mundi reia concertele extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats și de 8 ansambluri de percuție...

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 12:20

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte

Artistul a vorbit despre pasiunile lui, dar și despre muzică, despre ultima piesă lansată – Șapte – și despre energia primită la concert....

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:39

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează intervenția pe timp de pace în cazul dronelor...

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:37

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, în Centrul Național de...

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:35

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen...

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.