Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 iunie 2017, 05:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:27

Sunt Gabriela Rusu-Păsărin și vă propun să lecturați și să ascultați o filă de calendar popular românesc!

La 29 iunie se sărbătoresc Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Este Sân Petru de vară, cel ce orânduieşte căldura şi ploile şi cel ce are grijă să sfarme, să mărunţească piatra. De se-aude în această perioadă tunând şi „uruind”, se spune că Sfântul Petru sfarmă piatra să nu dea grindina.

Sfântul Petru este „chelarul curţii dumnezeieşti, fiind mai mare peste grânare, din care trebuie să împartă animalelor”.[1] El este de-a dreapta Domnului şi participă la judecarea oamenilor. Uneori judecă singur, pe cei beţivi. Este de-ajuns doar Sfântul Petru la judecată spune o bătrână din Gorj, că destul a avut noroc beţivul pe pământ (norocul beţivului este ştiut), aşa că n-o să aibă şi norocul de a se înfăţişa în faţa Domnului. Ajunge Sfântul Petru care, se crede că e respectat, îndrăgit dar şi de temut, pentru că are ceva şi din sfânt, şi din om. Legendele despre el amintesc că a avut şi îndeletniciri lumeşti: a băut la cârciumă, a avut o drăguţă pescăriţă.

Dumnezeu l-a ales pentru a-i sta de-a dreapta. De ce tocmai pe el? Poate pentru că umblă printre oameni, cum şi Diavolul are întrupări omeneşti, de nici nu ştii când este printre ei. Omul este un punct de echilibru între lumi. El poate coborî în Infern, dar se poate ridica şi la cer. Fapta şi tovărăşia îi determină drumul cel fără de-ntoarcere.

Când se-nfurie Sfântul Petru, ca oamenii, de’!, plesneşte din bici. Din sfârcul biciului sar scântei care, căzând pe pământ, se prefac în licurici. Licuricii arată calea rătăciţilor prin pădure. De licurici se teme şi cucul, cel care începe să cânte la Blagoveştenie şi tace la Sînpetru, când i se leagă limba, i se îneacă clonţul în orz. Se preface în uliu până la Bunavestire. Se ştie din poveşti că un singur naş a avut cucul şi acela a fost Sîn Petru.

La sărbătoarea Sfântului Petru se taie un pui de găină şi omul, lepădându-l, zice: să fie pentru pagubă![2]  De pagubă să nu-i fie, dar să-l lepede, gata tăiat în ograda cui i-e drag!

Sîn Petru de vară nu se poate uita, pentru că oamenii scrutează cu privirea întunericul pentru a vedea licuricii şi răsăritul constelaţiei „Găinuşa”. E timpul când şi cucul tace.

Trei zile se ţine sărbătoarea, începând cu data de 29 iunie.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsrin, realizator în Grupul Operativ al Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1997, p. 80.

[2] I. Muşlea, O. Bârlea, op. cit., p. 308.