Ascultă Radio România Regional Live

Oaspeții americani au vizitat sediul central al UDTTMR

Oaspeții americani au vizitat sediul central al UDTTMR

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 iulie 2016, 09:20

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Uniunea Democrată a Tătarilor Tuco-Musulmani din România, o delegație formată din patru membri ai trupelor americane de la Baza Militară NATO „Mihail Kogălniceanu” a vizitat miercuri, 13 iulie, sediul central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România.

Cu acest prilej oaspeții au avut o întrevedere cu o delegație a UDTTMR, condusă de președintele Gelil Eserghep. Membrii delegației americane, condusă de capelanul Joseph A. Burton, s-au arătat încântați de oportunitatea de a fi participat la tepreșul organizat de UDTTMR în data de 9 iulie.

Au apreciat atât muzica și dansurile tradiționale tătărești, luptele tradiționale tătărești – kureș, dar mai ales bucatele pregătite de membrele Organizației de Femei, cel mai delicios preparat fiind, bineînțeles, șuberecul.
În cadrul întrevederii de miercuri, 13 iulie, de la sediul central al UDTTMR, oaspeții și-au manifestat interesul de a cunoaște cât mai bine comunitatea tătară din țara noastră, lansând Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România invitația de a fi parteneri în viitoare proiecte sociale și culturale. La finalul vizitei, oaspeții americani au vizitat și camera tătărească.

 

Ghiulşen İsmail-İusuf

Realizatoare Emisiunea minorităţii tătare Radio Constanţa

Macbeth într-o hală industrială și spectacole din cinci țări. Începe TESZT
Convietuiri marți, 26 mai 2026, 09:14

Macbeth într-o hală industrială și spectacole din cinci țări. Începe TESZT

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a intrat în perioada aceea din an în care Timișoara începe să semene cu o scenă extinsă. Hale,...

Macbeth într-o hală industrială și spectacole din cinci țări. Începe TESZT
Zilelele Constanței, o sărbătoare a diversității culturale din Dobrogea
Convietuiri luni, 25 mai 2026, 14:14

Zilelele Constanței, o sărbătoare a diversității culturale din Dobrogea

Marea Paradă a Zilelor Constanței și spectacolul multicultural din Piața Ovidiu au adus pe aceeași scenă muzica, dansul și portul tradițional...

Zilelele Constanței, o sărbătoare a diversității culturale din Dobrogea
Identitatea, credința și tradițiile poloneze sunt păstrate cu sfințenie
Convietuiri luni, 25 mai 2026, 11:14

Identitatea, credința și tradițiile poloneze sunt păstrate cu sfințenie

Hramul bisericii romano-catolice „Coborârea Duhului Sfânt” din satul Solonețu Nou (comuna Cacica, județul Suceava) a fost sărbătorit în...

Identitatea, credința și tradițiile poloneze sunt păstrate cu sfințenie
Veșevanka, expresie a continuității culturale, a apartenenței la patrimoniul spiritual ucrainean
Convietuiri luni, 25 mai 2026, 11:14

Veșevanka, expresie a continuității culturale, a apartenenței la patrimoniul spiritual ucrainean

Filiala Galați a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Cămășii Ucrainene (Veșevanka),...

Veșevanka, expresie a continuității culturale, a apartenenței la patrimoniul spiritual ucrainean
Convietuiri luni, 25 mai 2026, 09:15

Centrul Cultural-Sportiv al Uniunii Croaților din România se inaugurează la Carașova, pe 30 mai 2026

  Inaugurarea noului centru este dedicată generațiilor de astăzi și celor viitoare, fiind un proiect menit să consolideze identitatea...

Centrul Cultural-Sportiv al Uniunii Croaților din România se inaugurează la Carașova, pe 30 mai 2026
Convietuiri luni, 25 mai 2026, 09:14

„Bulgaria and Romania facing the challenges of the modern world”*

Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda unei noi întâlniri din cadrul seriei „Ambasadori în dialog @UVT”, eveniment care l-a avut ca...

„Bulgaria and Romania facing the challenges of the modern world”*
Convietuiri luni, 25 mai 2026, 09:14

Kirchweihfest 2026 la Steierdorf: tradiție, muzică și sărbătoare comunitară în Anina

  Kirchweihfest reprezintă sărbătoarea hramului bisericii și este o tradiție specifică comunităților germane din Banat. Evenimentul...

Kirchweihfest 2026 la Steierdorf: tradiție, muzică și sărbătoare comunitară în Anina
Convietuiri duminică, 24 mai 2026, 09:14

Oaspeți eleni la Zilele Constanței: una dintre cele mai vechi orchestre din Grecia, concert în fața Cazinoului

  Din poveștile orașului fac parte minoritățile, iar cea greacă încă de la înființarea vechii cetăți Tomis. O delegație oficială a...

Oaspeți eleni la Zilele Constanței: una dintre cele mai vechi orchestre din Grecia, concert în fața Cazinoului
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.