Invataturile lui Elie Wiesel

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 iulie 2016, 04:45 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:29

La Templul Coral din Bucuresti a avut loc o adunare comemorativa dedicata lui Elie Wiesel. Aceasta a inceput cu un serviciu religios oficiat de catre rabinul Raphael Shaffer si a continuat cu alocutiuni rostite de reprezentanti ai autoritatilor, amintiri depanate cu emotie de catre cei care l-au cunoscut de aproape mai mult sau mai putin, cu fragmente citite din cartile sale de elevi de liceu.

Toate acestea pareau ca il recheama inapoi pe scriitorul si jurnalistul care a supravietuit celui mai mare infern creat de mintea si mana omeneasca pe pamant-Holocaustul- si care ca un raspuns la toate atrocitatile a spus doar „sa nu se mai repete”.

Elie Wiesel in 1928-anul cand in Romania se auzea si prima transmisie radio- la Sighet, o localitate unde exista si o comunitate evreiasca activa economic dar si spriritual. Fusese un tanar religios care in anul 1944 este luat impreuna cu toata familia sa si trimis in lagar. In primele zile isi pierde mama si o sora Tzipora. Pe Tzipora o va purta in gandurile lui toata viata. Adolescentul Elie, de 15 ani supravietuieste datorita faptului ca se declara mai mare ca varsta decat era in realitate. Reuseste sa ramana alaturi de tatal sau. Insa il va pierde si pe acestea cu doar trei luni inainte de a fim eliberati.

Cum sa mai crezi in Dumnezeu dupa toate acestea chiar daca pe tine te-a l;asat sa traiesti? Insa peste ani, cand Elie Wiesel va merge prin scoli sa vorbeasca copiilor despre Holocaust, despre toleranta, despre faptul ca nu trebuie sa fie indiferenti la suferinta altora o fetita de 10 ani il va intreba acest lucru-ne-a povestiti Excelenta Sa, doamna Tamar Shamash, ambasador al Statului Israel la Bucuresti. Iar Elie Wiesel ii va raspunde ca, da, continua sa creada in Dumnezeu pentru ca altfel nu ar avea cu cine sa se certe, iar apoi, nu doreste sa strice traditia mostenita de la parintii sai.

Elie Wiesel a scris peste 60 de carti insa putini stiu –ne-a spus Liviu Beris, presedintele Asociatiei Supravietuitorilor Holocaustului din Romania,- ca atunci cand scria avea in fata sau in gand- dupa imprejurari- fotografia casei parintesti din Sighet pentru ca nu dorea sa uite nici o clipa de unde a plecat.

Elie Wiesel a revenit in Romania si s-a dus chiar in locurile unde s-a nascut. A dorit sa intre in sinagoga pe care o stia din copilarie chiar daca era noaptea. Cineva a venit si a deschis sinagoga iar el si insotitorii lui de atunci – academicianul Nicolae Cajal si fiica sa Irina Cajal- au intrat impreuna cu el. Atunci adolescentul religios, devenit supravietuitor al Holocautului, scriitor, jurnalist, profesor universitar, laureat al Premiului Nobel – a varsat lacrimi amare.

Vorbea studentilor despre Kant, despre Shakespeare, despre scriitori si filosofi care au incercat sa faca o lume mai buna dar odata pe saptamana le tinea si un curs de Talmud Torah, unde le vorbea despre istoria si cultura evreiasca.

Mihnea Constantinescu, ambasadorul la Alinata Internationala pentru Memoria Holocasutului (IHRA) – a carei presedintie este detinuta anul acesta de tara noastra- a aratat ca venind in Romania, Elie Wiesel a reusit sa schimbe o mentalitate, reusind sa ii faca pe romani sa isi asume si o parte intunecata a istoriei ca participarea la Holocaust. Datorita acestui fapt astazi ei, pot sta cu fruntea sus, dovada fiind chiar presendintia IHRA pe care Romania o detine in acest an.

Insa, ceea ce a dorit Elie Wiesel, nu au fost nici premiile, nici gloria ci, a-i invata pe oameni sa nu fie indiferenti in fata suferintelor semenilor lor, sa nu uite ceea ce s-a intamplat in trecut pentru a nu se mai intampla aceleasi lucruri rele si in viitor. Iar daca alti oameni au vazut istoria, Elie Wiesel a trait si a scris istorie, a spus doctor Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania.

Si chiar daca in Roma antica se spunea „sa iti cladesti un monument din bronz nepieritor” cartile si , mai ales, invataturile pe care Elie Wiesel ni le-a lasat nu sunt monumente din bronz sau piatra dar sunt un simbol al iubirii sale de oameni, cel mai puternic sentiment care poate exista.

A consemnat Cristina Toma, redactor Radio România București fm