O mână întinsă şi o şansă istorică

70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Cu 70 de ani în urmă, în toamna anului 1949, în vechea clădire a fostei primării de pe strada Városház din Giula, şi-a deschis porţile prima şcoală medie românească din Ungaria de azi. La această şcoală au venit tineri români din numeroase localităţi cu populaţie românească din judeţele Bihor, Bichiş şi Ciongrad.

Cei mai mulţi însă erau originari din Micherechi şi Chitighaz.

În 1953, odată cu absolvirea primei promoţii, liceul a primit numele Nicolae Bălcescu. Pe atunci, elevii ştiau bine româneşte. Tinerii liceeni sosiţi din provincie erau sălăşluiţi în clădirea de la poalele cetăţii medievale, în căminul din strada Vár, care purta numele de I.C. Frimu, despre care puţini ştiau, cine a fost. În clădirile internatului astăzi funcţionează un hotel al oraşului balnear.

În cei 70 de ani de existenţă liceul Bălcescu a avut doar şase directori, iar timp de aproape cinci decenii, instituţia românească de învăţământ a fost condusă de doi directori, originari din Micherechi.

Ion Budai a stat în fruntea liceului, începând din 1970, timp de 32 de ani, iar succesorul său, Maria Gurzău Czeglédi conduce şcoala românească de 17 ani. În anul aniversar, i-am invitat pe amândoi să povestim despre începuturile singurului liceu românesc din Ungaria, dar şi despre rolul pe care acesta l-a avut în viaţa comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri. Ne-am întâlnit în aula clădirii actuale a liceului, în care s-a mutat în toamna anului 1981.

– Prima şcoală românească cu patru clase era a bisericii, povesteşte Ion Budai, dar în 1946 s-a pus problema să fie și un al doilea ciclu şcolar. În Ungaria încă funcţionau liceele de 8 clase și în 1946, au început să adune câțiva copii din provincie şi din Giula, să înființeze circul doi, adică clasele 5-8. Între timp însă s-a trecut la sistemul şcolar de licee cu patru clase, desfiinţându-se liceele cu opt clase. Practic, atunci au luat naştere liceele cunoscute şi astăzi. Şcoala noastră funcţionează ca liceu din 1949, și după ce reşedinţa Judeţului Bichiş s-a mutat de la Giula la Bichişciaba, clădirea fostei prefecturi devenind goală, s-a mutat acolo primăria, iar clădirea primăriei, rămânând şi ea goală, ni s-a dat nouă. Liceul a funcţionat în acel edificiu din centrul oraşului, până când s-a dat în folosinţă această nouă clădire.

– În clădirea din centrul oraşului, în actuala bibliotecă orăşenească am fost şi eu elevă, adaugă actuala directoare, Maria Gurzău Czeglédi. Îmi aduc aminte cu mare dragoste de foştii mei profesori şi de tot ce mă leagă de anii de liceu.

În momentul înfiinţării Liceului Românesc din Giula, toată regiunea trăia anii grei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şcolile românești din Ungaria abia atunci se reînființează, și începe din nou predarea în limba română. În 1949 se înființează liceul românesc din Ungaria, dar oare comunitatea românească din Ungaria, care trăia izolat de aproximativ 30 de ani, avea puterea intelectuală să creeze și să conducă o asemenea instituție importantă?

– Bineînțeles că nu a fost pregătită, recunoaşte fostul director, Ion Budai. Şcolile generale care s-au înfiinţat din 1946, au primit dascăli pregătiţi într-un singur an. Li s-a dat o diplomă de bacalaureat, iar apoi o diplomă de învățător. Din România însă, din diferite motive, au venii mulți intelectuali, printre ei fiind și cadre didactice bine pregătite, chiar foarte bine pregătite. Mă refer de exemplu la Vild Frici bácsi, cum îi ziceam noi pe vremuri, sau la Bónis şi Benkő. Nu întâmplător au ajuns mai târziu la diverse universităţi din Ungaria. Aşa cum spuneam, ei erau foarte bine pregătiţi, dar fără suflet românesc. Nu cu mult timp după primul bacalaureat, s-au retras şi au ales alte activităţi. Atunci a apărut o altă generaţie foarte bine pregătită, mă gândesc de exemplu la Svetozar Rotar care a fost absolventul liceului nostru, iar apoi s-a format la Bucureşti, studiind matematică, fizică şi chimie. Devine primul absolvent al liceului românesc care ajunge la Academia Maghiară de Ştiinţe, ca cercetător ştiinţific. După el au venit Ana Crişan, Ecaterina Tiritean sau Ana Varga. S-a adunat deci o echipă foarte talentată, care însă din motive regretabile, despre care n-aş vrea să vorbesc, a fost îndepărtată. Să nu uităm nici de Lucia Borza, alungată şi ea pentru că era fiică de preot.

– Pentru o mică comunitate se înfiinţase un liceu, dar um au ajuns aici primii tineri?

– Profesorii erau trimişi de către conducere, în toate localităţile populate şi de români, continuă domnul director. Astfel a fost posibil să avem elevi de la Leta Mare, Pocei, Peterd, Micherechi, Chitighaz şi până la Cenadul Unguresc. Veneau copiii, pentru că pe de o parte liceul era o noutate, pe de altă parte în situaţia foarte grea din anii ’50, era un mare ajutor pentru părinţi, că copilul primeşte de mâncare la un internat. El nu mai trebuie să lucreze, sau să devină membru al uni C.A.P., ci poate studia. Îmi amintesc că nu în fiecare săptămână se pleca acasă, şi părinţii duminica îşi aduceau copiii la internat, cu căruţa cu cai. Opreau caii în curtea căminului. Într-o anumită perioadă eram director adjunct la internat şi adunam taxele pentru cazare şi mâncare. Se plătea o sumă simbolică cuprinsă între 20 şi 50 de forinţi pe lună. Adunam această taxă de la 224 de elevi. Asta ţin minte foarte bine.

După Tratatul de la Trianon, timp de aproximativ 25 de ani, românii din Ungaria au rămas fără nicio instituție românească. Chiar şi parohiile ortodoxe existau fără nicio organizaţie bisericească. Din punct de vedere naţional, românii din Ungaria au trăit o perioadă grea. Conform unor intelectuali români din Ungraia, înfiinţarea şcolilor româneşti şi a liceului, a însemnat o mână întinsă din partea statului maghiar, ca românii din Ungaria să mai aibă şansa să se menţină.

– Deschiderea porților liceului este de o rară importanță în viața comunității românești de pe aceste meleaguri, pentru că au deschis porțile posibilităților ca copiii oamenilor simpli din aceste sate, copiii talentați au putut să se înscrie la o școală medie, ca apoi să își continue studiile la diferite universități, spune directoarea Maria Gurzău Czeglédi. Foarte mulți dintre ei au devenit profesori, ziariști sau jurişti. S-a format o nouă pătură intelectuală a românilor din Ungaria. Cred că înfiinţarea liceului este un eveniment capital în existența noastră. Fără liceu, în condițiile de atunci, tineri ar fi rămas la plug, și foarte multe talente nu s-ar fi putut afirma în societate, sau în comunitatea noastră. Dacă ne gândim la acea generație, liceul a dat personalității deosebite şi oameni care și-au îndeplinit misiunea lor în viață, din punct de vedere al menținerii identității acestei comunități.

– Cu toate acestea, continuă domnul director Ion Budai, când am devenim director începător, cineva mi-a spus că este foarte bine că la Giula vin mulţi copii, dar localităţile româneşti vor pierde foarte mult, pentru că aceşti tineri nu se vor mai întoarce în satele lor. Se vor întoarce doar cei care îşi vor găsi un rost în viaţă, şi vor deveni dascăli sau medici în localităţile lor. Majoritatea însă se va putea descurca în oraşele şi centrele universitare mai mari. Cam aşa s-a şi întâmplat, însă pentru tineretul de atunci a fost o mare şansă şă ajungă în băncile acestei şcoli.

– Mulţi dintre ei au devenit apoi mentori ai propriei comunităţi, adaugă actuale directoare. Este suficient să ne gândim la profesorii de la Catedra de Limba şi Literatura Română a Institutului Pedagogic Juhász Gyula din Seghedin. Acolo s-a format un focar de cultură românească. Rând pe rând s-au înființat apoi şi alte instituții. Alţi tineri români din Ungaria au fost formați la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, la catedra de română, iar mai târziu unii au studiat și în România. Pentru satele noastre ei au însemnat nu numai o pierdere, dar şi un mare câștig, pentru că dacă ar fi rămas numai în comunitățile rurale, ei nu se puteau dezvolta din punct de vedere cultural. Eu cred în forța intelectului, că trebuie să avem intelectuali care să conducă comunitatea. La acest proces a contribuit liceul românesc.

Copiii sosiţi la Liceul Românesc din Giula din satele româneşti din Ungaria, stăpâneau bine limba română vorbită în comunităţile lor. Până în anul 1960, la Liceul Nicolae Bălcescu din Giula s-a predat numai în limba română, însă, datorită unui ordin ministerial, s-a trecut la predarea în limba maghiară.

Nu este o problemă foarte mult dezbătută la noi, mai ales nu există un consens în legătură cu acele reglementări, care au transformat esenţial învăţământul în limba română. S-a trecut la practica ca toate disciplinele să se predea în limba maghiară, doar câţiva termeni tehnici se menţionau în limba română. Acel ordin a stabilit şi evoluţia din viitor a liceului.

– Generaţia mea a făcut matematică în limba română cu un profesor din România, care nu ştia să zică în maghiară nici măcar „bună ziua!”, spune Ion Budai. În ciuda faptului că am făcut matematică în limba română, mulţi dintre noi s-au descurcat şi la studiile superioare. Cu toate acestea, după părerea mea acest ordin a venit prea devreme. El trebuia să mai întârzie. Într-adevăr atunci veneau mulţi copii care, chiar dacă nu vorbeau o limbă literară, dar vorbeau româneşte. Cu acea bază de limbă se puteau face studii în limba română. Dar dacă aşa au decis, aşa au decis, şi din păcate, s-a trecut foarte uşor la limba maghiară. Totuşi, lumea vorbea mai bine ungureşte şi degeaba li s-au spus profesorilor să predea în mod bilingv, atunci nimeni nu ştia ce înseamnă bilingvismul. Nici astăzi nu este clarificat: ce înseamnă să predai în două limbi. Atunci s-a spus, că termenii tehnici pentru ştiinţa respectivă, trebuie să fie predaţi şi în româneşte. La chimie se vorbea despre acid sulfuric, dar expresia românească nu a fost pusă în nicio propoziţie, deci nu se exersa. Şi atunci ce rămâne din această expresie? Mergeam mai departe cu expresia maghiară: kénsav. Aşa se întâmpla şi la fizică, la biologie şi la toate celelalte materii. Deci acest bilingvism n-a ajutat la nimic, pentru că termenii în limba română s-au pierdut. Profesorul punea pe tablă doar în paranteză noţiunea în limba română. Fără rost. Repet deci, cred că această lege s-a introdus prea devreme, fără ca cineva se ştie cum să predea în condiţiile bilingvismului.

– Domnul profesor Teodor Oltean într-un interviu vorbea despre faptul că, pe acele vremuri sau înscris foarte mulți tineri români, și din Orașul Mare Românesc şi din Orașul Mic Românesc din Giula, și că apoi unii au avut probleme, pentru că nu au putut să intre la diferite universități, să facă față în limba maghiară, adaugă Maria Gurzău Czeglédi. Sigur, eu din suflet mi-aș dori dacă și în zilele de azi, am putea avea puterea ca liceul să fie pur românesc. Chiar dacă vorbeau mult mai mulți copii graiurile strămoșești, și atunci au întâmpinat greutăți de a intra la diferite universități, iar apoi s-a trecut la acel bilingvism.

Sub denumirea de Liceu cu Limbă de Predare Română, liceul nostru a devenit bilingv, fără ca profesorii să dispună de metodele adecvate pentru o predare în două limbi, dar acest lucru nu înseamnă că, măcar la orele de română, nu s-ar fi aprofundat temele legate de cultura românească.

– Între timp ne-am dat seama că formarea identității nu depinde numai de termeni tehnici, sau numai de limbă, continuă Maria Gurzău Czeglédi. Degeaba vorbește cineva fluent limba engleză, prin asta nu devine englez. Are nevoie de ceva în plus. Mai târziu ne-am străduit să facem o altă programă, pornită încă în timpul domnului director. Am introdus cultura și civilizația românească, ceea ce integrează mai multe discipline. Ne-am dat seama că s-a făcut foarte multă gramatică, literatură de la Cantemir până în prezent, însă se făcea mai puțină istorie a românilor din Ungaria, şi mai puțină etnologie. Trebuia să aflăm cât mai multe despre modul gândire, despre spiritul înaintașilor noștri: de unde au venit, cine au fost, cum au gândit, ce au lucrat şi cum au sărbătorit? De-a rândul anilor, s-au întocmit noi programe școlare, și cu câțiva ani în urmă am avut posibilitatea, să lansăm proiecte de tip european pentru întocmirea unor noi manuale. Acestea au luat în considerare nivelul diversificat de cunoaștere a limbii române. Am întocmit manuale atât pentru ciclul primar, cât și pentru cel gimnazial, dar și pentru liceeni. Pentru ciclul gimnazial și pentru școlile bilingve de azi, dar și pentru școlile unde limba se predă ca obiect de studiu.

Învăţământul întotdeauna a fost una dintre cele mai importante instrumente, prin care o naţionalitate poate lupta împotriva asimilării. Poate nu este întâmplător, că Liceul Românesc din Giula a fost locul unei lupte continue pentru perfecţionarea conţinutului cunoştinţelor transmise elevilor, şi locul căutărilor de noi drumuri pentru o predare mai eficientă?

– Intenţia a fost ca limba română, pe care elevii trebuiau s-o însuşească la un nivel mai ridicat, şi nu numai la nivelul graiului, să fie îmbogăţită şi în acest fel, cu alte cunoştinţe, subliniază Ion Budai. Dar ea nu s-a îmbogăţit deloc, pentru că termenii tehnici n-au rămas. Cu toate acestea, liceul a fost singura instituţie, unde s-a făcut ceva pentru a ne menţine ceea ce suntem.

În anul 1974, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare, Liceului Bălcescu din Bucureşti a dăruit giulanilor un bust al marelui revoluţionar paşoptist român. De atunci, statuia salută la venire şi la plecare, pe toţi cei care intră şi ies din liceul românesc.

– Petru familiile de români de atunci, era un lucru foarte firesc să-și înscrie copiii aici, la liceul românesc, adaugă actuala directoare a liceului. Eu predau la această şcoală din 1980, și așa am simțit că alături de foştii mei profesori şi de colegi, că pentru noi a fost un lucru absolut firesc că suntem de naționalitate română. După 1989, a venit un nou val de români și din România, iar astfel s-a schimbat cumva și componenţa elevilor școlii. La început ei soseau din satele noastre, de la Cenad, până la Pocei, de fapt și azi vin la liceu copiii din aceste școli mai ales bilingve, dar de atunci sunt şi foarte multe căsătorii mixte. Unii părinţi cu rădăcini românești și intelectuali maghiari din oraș, îşi înscriu copiii cu mare dragoste. Asistăm la o renaștere a descoperirii rădăcinilor. Cred că în ultimii cinci ani, de aceea s-a ridicat numărul elevilor cu 140 de copii, astăzi având înscriși 447 de elevi. Cu toţii devin bilingvi şi ne străduim, cu diferite metode, să predăm pe grupe, în funcţie de cunoştinţele de limbă ale elevilor. Avem începători, avansați şi avem tineri cu care putem participa și la olimpiade, dar avem câțiva tineri și din România, de aici din apropierea orașului Giula. Mulți din oraș zic că e foarte bine să-și înscrie aici copiii, odată că liceul are o atmosferă familiară, elevii își continuă studiile într-un număr foarte frumos la diferite universități, și nu numai că sunt admiși la aceste universități din Ungaria, dar primim burse și din partea statului român. În ultimii 20 de ani, peste 100 de tineri au fost formați în România. Mulţi dintre ei se reîntorc aici, în mediul nostru, iar foștii noștri elevi, în proporţie de 98% îşi înscriu copiii la noi. Avem mai multe familii ai căror membri de patru generaţii studiază în băncile liceul românesc.

– Vreau să îl întreb pe domnul director, dacă ar fi acceptat provocarea, dacă i-ar fi plăcut să fie director într-o perioadă mai deschisă a societăţii? De fapt ați prins cam zece ani de o lume mai deschisă, dar această lume a oferit mai multe posibilităţi după ce ați plecat.

– Sigur. Mă gândesc că atunci, când au început să apară pe aici, la diferite evenimente ambasadorii României de la Budapesta, puneam problema burselor din România. Prima generație, deci elevii care au absolvit în 1953, au avut posibilitate să studieze unde au vrut, să se prezinte fără examen de admitere, cum era atunci. Câţiva s-au înscris la petrol și gaze, la medicină… Bine, mulți au fugit acasă după aia, pentru că nu au suportat condiţiile de atunci, oferite de România. Dar totuși s-a putut merge. Apoi multă vreme nu s-a mai putut merge la studii în România. Asta a fost prima clasă care a avut şansa de a pleca în România, şi gata. Apoi totdeauna am pus problema, de ce nu se mai deschis porţile, să plece cine vrea în România. După nu ştiu câţi ani am primit două locuri. Primul era ocupat de fostul jurnalist, Ştefan Frătean. Apoi am mai primit trei locuri, după care nu s-au mai oferit burse în România. Sigur, acum este altceva. Te înscrii la orice facultate din România.

– Încotro liceul românesc? Există noi provocări la care trebuie să răspundeţi, sau apele sunt liniştite şi puteţi calcula viitorul?

– Eu am toată încrederea în viitorul acestui liceu, spune Maria Gurzău Czeglédi. Nu numai pentru faptul că vin așa de mulți tineri, şi se înscriu aici, ci şi pentru că și limba română și această cultură își are prestigiul. La noi se pune mare accent și pe alte limbi, pe predarea limbilor străine.

– Este o sursă foarte importantă pătura acelor foști elevi ai noştri, care au devenit părinți, și sunt conștienți de ceea ce sunt, și își trimit copiii la liceu, adaugă fostul director, Ion Budai. Pe lângă aceasta, din diferite motive, tot mai mulți din România, din localitățile apropiate vin încoace. Aceste două surse le consider eu foarte importante pentru viitorul liceului românesc.

Cum am putea încheia aceste rânduri dedicate celor şapte decenii de existenţă a Liceului Românesc din Giula? Poate gândurile unui material televizat realizat cu ani buni în urmă sunt valabile şi astăzi. Liceul Bălcescu, în cei 70 de ani de activitate, a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură generală şi de cultură românească, a format viaţa a sute de elevi. Generaţii, mentalităţi, orientări profesionale diferite. Oameni pe care profesia, familia, soarta i-a împrăştiat prin toate colţurile ţării. Însă ceea ce îi adună astăzi la un loc pe absolvenţii liceului Bălcescu, este faptul că, fără îndoială, toţi simt în adâncul inimilor lor că, intrând pe uşile larg deschise, au ajuns cu toţii ACASĂ. Şi pentru noi toţi, ACASĂ înseamnă acele vremuri fericite ale adolescenţei, ale începutului drumului nostru omenesc, ale primei iubiri, ale minunaţilor şi veşnic tinerilor ANI DE LICEU!

 A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Ecranul nostru, arhivă