AFIS FARA SPONSORI OK.1100 (foto by Centrul Daniel Bacau 2019)
AFIS FARA SPONSORI OK.1100 (foto by Centrul Daniel Bacau 2019)

Asociaţia  “Centrul Daniel” Bacău organizează în data de  22 şi 23 noiembrie 2019 (vineri şi sâmbătă) cea de a VIII-a ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineri „STEA Printre Stele”.

Evenimentul se va desfăşura în sala mare de spectacole a Teatrului Municipal “George Bacovia”, iar Gala de premiere va avea loc la Teatrul de Vara “RADU BELIGAN”, sălile fiind puse la dispoziţie de catre Municipiul Bacău şi Consiliul Local Bacău în cadrul proiectului de parteneriat/asociere.

Scopul organizării acestui eveniment de promovare tip festival a pornit încă din anul 2012, din dorinţa de a schimba percepţia legată de persoana cu dizabilitaţi, de aceea cu această ocazie ne dorim să marcăm ziua de 3 decembrie – Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Evenimentul este organizat într-o manieră integrativă şi participativă la viaţa socio-culturală a comunităţii din care fac parte, tocmai pentru a demonstra că handicapul nu trebuie să conducă la izolare, nu trebuie sa îngrădească accesul la viaţă culturală, nu trebuie să afecteze viaţa copilului/tânărului cu dizabilităţi, deoarece toţi copiii merită o şansă de a se autovaloriza, indiferent de existenţa talentului sau handicapului, şi pot fi educaţi astfel încât, împreună, să construiască o lume mai bună.

Juriul acestei ediţii de festival va fi compus din artişti consacraţi precum:

Mihai Alexandru – chitarist, solist vocal, producător şi compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – preşedintele juriului;

Luminiţa Anghel  – interpret de muzică uşoară;

Aurelian Temişan – interpret de muzică uşoară;

George Vanvu – Profesor, compozitor şi coordonator muzical al studioului Radio Iaşi, realizator „Pro Musica” şi „Hiturile Radio Iași”;

Bogdan Dragomir – muzician şi realizator emisiuni la Radio România Regional, membru al Uniunii Naţionale a Artiştilor din România şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;

Ovidiu Iordache – compozitor,

Claudiu Bulete  – compozitor – manager CB Media şi compozitorul imnului festivalului

Şi-au anuntat participarea la festival 166 copii din toata ţara, aceştia concurând pe nouă categorii de vârstă!

Spectacolul Galei de Premiere va avea loc la “Teatrul de Vară Radu Beligan”,  sâmbătă, 23 noiembrie 2019, începând cu  orele 16.30 şi va cuprinde recitalurile artiştilor:  Luminiţa Anghel, Bibi Bianca Lixandru,  Alessia Popa şi Aurelian Temişan.

Sursa: Asociaţia „Centrul „Daniel” din Bacău.