Început de nou an şcolar şi inaugurarea lucrărilor de renovare la şcoala din Jula

În prima zi a noului an şcolar, 2 septembrie, porţile liceului şi ale şcolii româneşti din Jula s-au deschis larg nu doar în faţa celor 450 de elevi şi profesorilor lor, ci şi în faţa a numeroşi invitaţi – autorităţi din Ungaria şi România, părinţi şi reprezentanţi ai mass-media – care au sosit pentru inaugurarea clădirii renovate a şcolii, căminului de elevi şi a Centrului Cultural Românesc. Ultima şi cea mai urgentă renovare a fost la tavanul Centrului Cultural, care a devenit pericol public, în urma mişcărilor de teren din acea zonă. Pentru aceste lucrări, Secretariatul de Stat pentru Relaţia cu Cultele şi Naţionalităţile din cadrul Cancelariei Primului Ministru al Ungariei a asigurat un sprijin de 50 de milioane de forinţi.

Sărbătoare multiplă

Festivitatea a început cu intonarea imnurilor Ungariei şi României şi cu recitarea în limbile română şi maghiară a poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, în interpretarea elevilor Ana Szántó şi Martin Orbán.

În cuvântul său de deschidere, directoarea instituţiei, Maria Gurzău Czeglédi a făcut trei urări de bine. A amintit că exact în aceste zile se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Jula, care şi-a deschis prima dată porţile în anul şcolar 1949–1950. Acest liceu a oferit „posibilitatea de ridicare spirituală şi existenţială a tinerilor români de pe aceste meleaguri. Doresc din suflet să trăiască şi să prospere şcoala noastră. La mulţi ani, alma mater!”, a spus doamna director. A doua urare de bine s-a referit la recenta sărbătoare a tuturor românilor, Ziua Limbii Române, care este cinstită în fiecare an pe 31 august. Iar în ultima urare de bine, doamna director a dorit un an nou şcolar plin cu succese pentru toţi elevii şi profesorii şcolii.

Tuturor acestora li s-a adăugat la festivitatea de luni, 2 septembrie, bucuria încheierii unor lucrări de renovare importante la clădirea Centrului Cultural Românesc, care adăposteşte şi internatul de elevi. Invitaţii de onoare ai evenimentului au fost: Soltész Miklós, secretar de stat pentru relaţia cu cultele şi naţionalităţile din cadrul Cancelariei Primului Ministru, PS Siluan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula, Görgényi Ernő, primarul oraşului Jula, dr. Kovács József, deputat parlamentar, Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, Tolnai Péter, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bichiş, Tircsi Richárd, şef de departament la Secretariatul de stat pentru relaţia cu cultele şi naţionalităţile din cadrul Cancelariei Primului Ministru. La festivitate au participat şi reprezentanţi ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria şi ai altor autoguvernări şi instituţii româneşti din Ungaria.

Soltész îndeamnă la colaborare şi unitate

Secretarul de stat Soltész Miklós a spus că pentru el fiecare început de nou an şcolar este o perioadă plină de emoţii, de când este tată trăind alături de copiii lui aceste sentimente. „Şcoala nu doar ne învaţă, ci formează comunităţi. Şi acest lucru se poate spune şi despre Liceul Bălcescu, pentru că ştim ce sentiment puternic de comunitate există aici. Toţi copiii sunt nişte comori. Şi copiii buni, şi cei mai puţin buni. Să nu lăsăm doar în sarcina şcolii educarea copiilor noştri, pentru că e mare nevoie şi de ajutorul părinţilor. Părinţii trebuie să aibă încredere şi să dea ajutorul maxim pentru pedagogi. Numai în acest fel vom putea creşte generaţii de copii sănătoşi şi educaţi.” Soltész a mai amintit că în 91 de instituţii de naţionalitate a început acum noul an şcolar, iar în acestea – grădiniţe, şcoli generale şi licee – învaţă aproape 15.000 de copii.

Secretarul de stat a vorbit apoi despre situaţia periculoasă în care s-a aflat tavanul Centrului Cultural, şi care a putut fi reparat într-un timp relativ scurt susţinerii financiare din partea Secretariatului de Stat, dar şi colaborării bune cu conducerea şcolii, cu Autoguvernarea pe Ţară şi cu conducerea oraşului Jula. „Unde este unitate, prin colaborare se pot face multe lucruri frumoase”, a conchis secretarul de stat Soltész Miklós, care nu a ratat să amintească şi despre apropiatele alegeri de autoguvernări de naţionalitate, din toamna acestui an, unde la fel va fi nevoie de unitate şi în rândurile românilor din Ungaria.

Liceul „Bălcescu” din Jula, centru iradiant al intelectualităţii româneşti din Ungaria

Parlamentarul Kovács József a subliniat rolul incontestabil al Liceului „Nicolae Bălcescu” în formarea intelectualităţii române din Ungaria, inclusiv a numeroşilor medici de origine română care lucrează la Spitalul din Jula. Totodată a accentuat că în menţinerea unei comunităţi minoritare cele mai importante sarcini le au cele două instituţii de bază: şcoala şi biserica.

Primarul Görgényi Ernő este de părere că Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, care a preluat şcoala din Jula în anul 2013, este o gazdă bună a acestei instituţii, AŢRU având alături ca parteneri Guvernul Ungariei şi Primăria oraşului Jula. „Puteţi să vă bazaţi oricând pe noi, deoarece dezvoltarea comunităţii româneşti din Jula este şi dezvoltarea oraşului nostru, succesele lor sunt şi succesele noastre, visele lor sunt vise comune ale noastre”, a subliniat Görgényi.

Traian Kreszta a accentuat că în ultimii cinci ani, de la primele alegeri de purtători de cuvânt ai naţionalităţilor în Parlament, a crescut semnificativ finanţarea instituţiilor administrate de AŢRU, iar datorită condiţiilor tot mai bune la şcolile româneşti creşte an de an şi numărul elevilor care învaţă în acestea.

După cuvântările festive, programul a continuat cu prezentarea unor dansuri populare ungureşti şi româneşti în interpretarea Echipei Păstrătorilor de Tradiţii, formaţie susţinută de către Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU.

Îmbunătăţiri realizate şi planuri noi

Directoarea Maria Gurzău Czeglédi a făcut apoi o prezentare a necesităţii renovărilor din ultima perioada. Ea a reamintit că internatul şcolii a fost luat în folosinţă în anul 1999 şi cu toate că această clădire este mai nouă decât cea a liceului, în care s-au mutat în anul 1984, datorită faptului că aici a fost o zonă mlăştinoasă, clădirea s-a mişcat şi unele elemente de construcţie au slăbit rezistenţa imobilului. Tavanul vechi a fost schimbat cu o structură nouă de oţel, s-au făcut îmbunătăţiri la sistemul electric şi la reţeaua de alimentare cu apă. „Ne dorim ca pentru copiii noştri aceasta să fie ca a doua casă”, a subliniat doamna director, care a mai spus că începând din anul 2013 s-au făcut renovări şi reconstrucţii la clădirea şcolii în valoare de 227 de milioane de forinţi, din care 146 de milioane au fost sprijin de la stat, iar 81 de milioane fonduri proprii (provenite din chiria sălii festive pentru conferinţe sau nunţi, închirierea camerelor pentru oaspeţi, etc.). Şcoala va mai primi alte 25 de milioane de forinţi pentru renovări în toamna acestui an.

Raportul despre lucrările de renovare a fost urmat apoi de prezentarea unor realizări spirituale, de conţinut, în viaţa şcolii, directoarea vorbind despre excursia din această vacanţă de vară a profesorilor la mănăstirile din Bucovina, amintind şi despre posibilitatea asigurată de România pentru elevii români din Ungaria să participe în tabere în ţara-mamă.

Fiecare septembrie este un nou început

Scena a fost ocupată apoi de cei mai noi elevi ai şcolii generale şi ai liceului, conduşi de diriginţii lor. Au fost prezentaţi cu numele şi au primit nişte cadouri semnificative cei 34 de copii din clasele întâi A şi B, după care au urcat pe scenă şi cei 46 de boboci ai liceului.

Directoarea Maria Gurzău Czeglédi a evocat apoi amintirea profesorului dr. Florea Olteanu, decedat chiar cu o săptămână în urmă, care a fost pedagog şi profesor la această şcoală timp de patru decenii. Toţi cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere pentru fostul profesor.

La finalul vorbirii sale legate de începutul noului an şcolar, doamna director a prezentat două noi cadre didactice, pe Ana Gurzău Baktai, profesoară de educaţie fizică care de acum ocupă post întreg la această şcoală şi tânăra Diana Bogdan, care abia acum trei ani a absolvit Liceul „N. Bălcescu” şi se întoarce după trei ani de studii la Facultatea de Litere a Universităţii Oradea, ocupând post de pedagog la căminul de elevi.

Festivitatea s-a încheiat cu o slujbă de „Te Deum” la deschiderea noului an de învățământ, săvârşită de PS Episcop Siluan, care a binecuvântat, prin stropire cu apă sfințită, lucrările de renovare efectuate la şcoala din Jula.

 

A consemnat: Eva Şimon, redactor șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

 

 

Interviu cu directoarea Școlii generale și a Liceului „Nicolae Bălcescu din Jula, dr. Maria Gurzău Czeglédi, Reporter: Ștefan Crâsta