O delegaţie de profesori condusă de preşedinta Comisiei de învăţământ a Uniunii Democrate Turce din România, prof. Vildan Bormambet, a participat în perioada 27 august -1 septembrie, la Çeşme, Turcia, la o serie de întrevederi cu responsabili din cadrul Inspectoratului Şcolar din localitate şi cu reprezentanţi ai Sindicatului Învăţământului din Turcia (TES). Din delegaţie au făcut parte: profesori de limba turcă, directori de instituţii de învăţământ dar şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Conform declaraţiei preşedintei Comisiei de învăţământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, vizita în Republica Turcia a avut loc la invitaţia reprezentanţilor Federaţiei Internaţionale a Cadrelor Didactice din Europa şi Asia şi face parte dintr-un program de schimb de experienţă dintre cadrele didactice din România şi cele din Turcia, derulat anual de UDTR.

În data de 28 august, cadrele didactice din România au avut o serie de întâlniri cu inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar din Çeşme, prof. Şahan Çöker, cu preşedintele Sindicatului Învăţământului din Izmir, prof. Omer Yildırım şi cu directori de instituţii de învăţământ. Discuţiile au vizat în principal proiectele europene din domeniul educaţiei cu precădere cele destinate elevilor de gimnaziu şi din învăţământul liceal. Participanţii la discuţii au convenit să diversifice şi să crească numărul de proiecte încheiate între instituţiile de învăţământ din cele două state. Prezent la discuţii, preşedintele UDTR, Osman Fedbi a declarat: „proiectele care au ca ţintă educaţia copiilor şi tinerilor constituie o preocupare permanentă a conducerii UDTR. Din acest motiv, dorim să ne implicăm permanent în proiecte care vizează învăţarea limbii turce şi schimburile de experienţă între cadrele didactice din cele două ţări. Pe de altă parte, proiectele europene, parteneriatele educaţionale cu instituţii de învăţământ din Republica Turcia sunt benefice atât pentru elevii de etnie turcă cât şi pentru cei români şi contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia.”

Delegaţia de profesori din România a mai avut întrevederi cu trei directori de instituţii de învăţământ din Çeşme şi anume: directorul Liceului Anadolu „Haci Murat Hatice Ozsoy”, prof. Ilhan Bilen, directorul Şcolii Generale „Mehmet Akpınar” , prof. Cem Amaç şi cu directorul Şcolii Generale „Hayriye Nuri Ertan”, prof. Ali Tüzün. Reprezentanţii celor trei instituţii de învăţământ din Çeşme doresc să deruleze proiecte în parteneriat cu şcoli din România.

Schimbul de experienţă al cadrelor didactice din România a fost organizat de comisia de învăţământ a UDTR şi a fost coordonat de preşedinta comisiei, prof. Vildan Bomambet.

 

Biroul de Presă UDTR