Former Prime Minister Theresa May along with Former Prime Ministers Tony Blair, second left, Gordon Brown, third left and David Cameron, second right and former Deputy Prime Minister Nick Clegg, centre right are seated in Westminster Abbey during a service of thanksgiving for the life and work of former Cabinet Secretary Jeremy Heywood, in London, Thursday June 20, 2019. (Henry Nicholls/Pool Photo via AP)

Fostul premier Gordon Brown spune despre Brexit că situaţia sumbră, de Halloween, propusă de Boris Johnson, ar putea periclita mii de locuri de muncă

Pe măsură ce intrăm în a doua săptămână a celei mai profunde crize constituţionale din istoria recentă, este timpul să ne punem întrebarea care contează cu adevărat – ce anume răspunde cel mai bine nevoilor şi aspiraţiilor poporului britanic – şi este cel mai probabil să ne protejăm locurile de muncă, standardele de trai şi serviciile noastre publice. După cum voi arăta astăzi în vizita mea la o bancă de alimente din Liverpool şi la Vauxhall Cars, la Ellesmere Port, există o linie directă care ne duce de la o ameninţare la adresa Constituţiei noastre, la o ameninţare la adresa angajării şi veniturilor oamenilor.

Într-un sondaj realizat de Hope not Hate, în ultimele zile, 49% dintre britanici – cu doar 16% contra – spun acum că un Brexit fără acord la 31 octombrie este rău pentru Marea Britanie. Şi atunci când oamenii sunt rugaţi să aleagă ce îi îngrijorează cel mai mult la lipsa unui acord, potenţialul colaps al industriei auto britanice este, pentru ei, cea mai stridentă ameninţare previzibilă şi principala lor frică.

Un ameţitor procent de 40% dintre alegători consideră că un Brexit „fără acord” reprezintă un dezastru pentru industria auto. Liniile noastre de producţie auto ar putea pur şi simplu să cedeze peste noapte, pe fondul reţinerilor portuare şi al blocajelor pe autostrăzi. Este un fapt fascinant, aproape năucitor, că fiecare maşină pe care o producem în Marea Britanie are 30.000 de componente – şi 15.000 din aceste piese vin în Marea Britanie din afara Marii Britanii.

În total, 12.000 sau 80% din componentele auto importate în Marea Britanie au provenit din UE, anul trecut. Aşadar, în fiecare zi, suficiente componente pentru a umple 1.100 de camioane ajung în porturile noastre – parte a unui lanţ de aprovizionare globală, unde componentele trec dus-întors între Marea Britanie şi Europa, şi unde chiar şi o întârziere vamală minoră poate fi masiv perturbatoare. Luăm ca exemplu Land Rover Discovery. Piesele cheie – servodirecţia, injectorul de combustibil, blocul motor şi convertorul de cuplu – provin din Germania. Furtunurile sale de răcire şi modulul de control central vin pe mare din Cehia, galeria de evacuare din Ungaria. Sistemul său de protecţie pentru cablaje este din Franţa, iluminarea pe faţă şi amortizoarele sale din Polonia. Unităţile de control electronic vin prin România.

De fapt, 40% din totalul materialelor sale sunt importate din Europa continentală şi panoul său de control al încălzirii din Irlanda, o altă parte a UE. După cum a raportat organizaţia europeană de aprovizionare, anul trecut, maşina tipică are componente produse în 15 ţări. Industria noastră auto, care depinde de componentele importate, este cel mai mare angajator-producător al nostru, cu 180.000 de angajaţi care lucrează direct în fabricile de automobile, şi în total 800.000 în lanţul de aprovizionare şi distribuţie şi vânzare cu amănuntul.

Când, în 2014, Consiliul Industriei Auto a întocmit o listă a elementelor lanţului de aprovizionare în care Marea Britanie trebuia să fie mai autosuficientă, au descoperit că ne-am bazat pe importurile străine pentru turnarea motoarelor, cadrul metalic pentru motorul unei maşini, componentele scaunelor, jante din aliaj, iluminat, vopsea, bara de protecţie şi grupuri de instrumente, cele mai multe dintre acestea încă fiind componente ale unei maşini importate din Europa continentală. Însă, dacă avem nevoie de componente din Europa pentru fabricarea maşinilor noastre, trebuie să şi vindem maşinile în Europa, pentru ca fabricile auto britanice să rămână pe linia de plutire. Iar tarifele impuse la piese şi tarifele şi mai mari la vehiculele finite ar putea face cu uşurinţă exporturile noastre necompetitive.

Anul trecut, 80% dintre autoturismele produse în Marea Britanie au fost destinate exportului, iar cele mai multe către ţările UE. De fapt, dintre cele 1,5 milioane de autoturisme fabricate în Marea Britanie, doar 280.000 sunt vândute clienţilor britanici şi astfel, fără vânzările europene, multe locuri de muncă sunt în pericol. Producătorii de maşini japoneze, indiene, coreene şi americane au investit în Marea Britanie nu pentru că piaţa britanică este uriaşă – noi vindem aici doar 200.000 de maşini de producţie britanică – ci pentru că piaţa europeană este uriaşă, în valoare de peste un milion de vânzări de maşini britanice pe an, iar aceşti giganţi auto străini au văzut, până acum, Marea Britanie ca platforma de la care ei vând în Europa, şi orice impas cu continentul îngreunează şansele noastre de a menţine intacte toate fabricile auto.

Din păcate, această ameninţare impusă de Brexit pentru industrie creşte exact în momentul în care miliarde de decizii de investiţii pe termen lung urmează să fie luate – pentru maşini electrice, pentru maşini fără şofer şi pentru maşini non-diesel – locurile de muncă de mâine depind de următoarea generaţie de maşini electrice, fără şofer şi non-diesel fabricate în Marea Britanie. Carlos Tavares, şeful companiei mamă PSA a Vauxhall, a declarat acum că, deşi el ar „prefera” producţia unei noi versiuni a modelului Astra al companiei la uzina Ellesmere Port a Vauxhall, „în cazul în care condiţiile sunt proaste şi nu îl pot face profitabil, atunci trebuie să protejez restul companiei…”.

Într-adevăr, societatea producătorilor şi comercianţilor de autovehicule a ridicat perspectiva „morţii cu o mie de reduceri”.

Situaţia catastrofală de la 31 octombrie este înfăţişată de Boris Johnson şi de Nigel Farage ca o ocazie de a arăta că ne putem susţine singuri şi de a afişa vechiul spirit de la Dunkirk (din bătălia de la Dunkirk, 1940, nr) – înfruntând străinii răi şi perfizi.

În schimb, este o rană autoindusă – cum ar fi să-ţi pui o armă la cap şi să ameninţi că tragi dacă adversarii nu vor să facă ce le ceri. Este cel mai mare act de vătămare de sine, cu economia noastră – companii, produse, oameni – împinsă de pe marginea prăpastiei în recesiune şi falimente. De aceea, mai mulţi britanici decât politicieni văd – şi Boris Johnson trebuie să fie forţat de opinia publică să vadă – că, indiferent dacă ai fost pentru sau împotriva Brexit, catastrofa lipsei unui acord la 31 octombrie trebuie să fie oprită de îndată.

Articol de Gordon Brown, fost premier al Marii Britanii