Sursa foto: Andra Radu

Oceanele ar putea deveni cei mai mari dușmani ai oamenilor, la nivel global, dacă nu se va face nimic pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit unui proiect de raport ONU obținut în exclusivitate de AFP.

Sursa foto: Andra Radu

Rezervele de pește ar putea scădea, pagubele provocate de uragane vor crește și 280 de milioane de persoane vor fi strămutate din cauza creșterii nivelului mării, potrivit raportului special al GIEC, privind oceanele și criosfera, raport care va fi publicat oficial pe 25 septembrie la Monaco.

Odată cu creșterea previzibilă a frecvenței uraganelor, numeroase metropole din apropiere de zone de coastă, dar și mici state insulare, ar fi inundate în fiecare an începând cu 2050, chiar și în scenariile optimiste.

De asemenea, 30% până la 99% din permafrost, stratul de sol îngheţat teoretic tot anul, se va topi până în 2100 dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în ritmul actual.

Sursa foto: Andra Radu

Topirea gheţarilor provocată de încălzirea globală va da o cantitate prea mare de apă proaspătă, apoi prea puţină, miliardelor de persoane care depind de ea, subliniază, de asemenea, un ”rezumat provizoriu pentru factorii de decizie” care va fi discutat de reprezentanţii ţărilor GIEC, care se vor reuni la Monaco începând cu 20 septembrie.

Potrivit raportului, creșterea nivelului mării în secolul următor, ”ar putea depăşi câţiva centimetri pe an”, de circa o sută de ori mai mult decât în prezent.

Raportul va fi publicat după summitul pentru climat din 23 septembrie de la New York convocat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres. El doreşte să obţină angajamente mai ferme din partea ţărilor pentru reducerea emisiilor de CO2 în condiţiile în care, în ritmul actual, ele vor conduce la o încălzire globală cu 2 până la 3 grade Celsius până la sfârşitul secolului.