Sursa Foto: Razvan-Petre

Prima seară a Festivalului Internațional ”Cerbul de Aur” a fost deschisă de Zoli Toth, care a pregătit un moment inedit alături de ansamblul de percuţie Cantus Mundi.

Sunete din diferite zone ale ţării, emise de obiecte transformate în „instrumente” neconvenţionale au compis show-ul special creat pentru Cerbul de Aur şi au adus întreaga Românie şi valorile sale autentice pe scena de la Braşov.

”Cerbul de aur” a reunit, în premieră, trei artişti tineri: Laura Bretan, Ester Peony şi Olivier Kaye. Aceștia au cântat împreună pe scena de la Brașov într-un moment unic, aplaudat îdelung de către spectatori.

Recitalul serii a fost susţinut de Ştefan Bănică Jr., alături de Rock’n roll band, grupul vocal The 50’s şi doi invitaţi surpriză – Cabron şi Pasha Man.

Alegerea melodiilor

Syuzanna Melqonyan, din Armenia şi Sara De Blue, din Austria, au ales melodii din repertoriul Deliei. Syuzanna a cântat „Pe aripi de vânt”, iar Sara De Blue, „Ce are ea”.

Artista austriacă a îndrăgit melodia de cum i-a înţeles mesajul.

„Iniţial, m-a atras aranjamentul muzical, iar apoi versurile şi modul în care am rezonat cu ele. Consider că Delia este foarte talentată”, a declarat Sara.

Ca să se pregătească, ea a apelat la ajutorul unei prietene din România.

Tamara, din Georgia, s-a regăsit în melodia „De la capăt”, a trupei Voltaj.

„Prima dată am remarcat linia melodică, pentru că este foarte frumoasă şi uşor de memorat. Apoi, când am văzut videoclipul şi am tradus versurile, am realizat că are un mesaj care seamănă cu situaţia din Georgia, unde mulţi oameni pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copiii acasă. A fost o alegere frumoasă, dar şi dificilă”, a spus Tamara.

Artista din Georgia spune că i-a fost greu să înveţe limba română, aşa că a ascultat piesa non-stop.

Pentru concurenţii din România şi Republica Moldova limba nu a fost un obstacol, au ales melodiile pe care le îndrăgesc, dar în variante proprii de interpretare. Au avut însă emoţii în prima seară de concurs, pentru că se aşteaptă ca juriul să fie exigent.

Sursa Foto: Razvan-Petre

„Cred că pentru juriu contează mult ceea ce transmiţi. Cu siguranţă, punctajul se va baza pe tehnică, pronunţie, dar şi pe mesaj. M-am gândit la două melodii: ”Cât de frumoasă eşti” şi ”Dragostea rămâne”. Am zis să o aleg pe cea la care nu se aşteaptă nimeni. Melodia Andrei este însă schimbată, cu ajutorul lui Andrei Tudor, care este extraordinar”, a declarat Florin Răduță.

Anna Odobescu, din Republica Moldova, a cântat melodia „Un actor grăbit”.

”Este una dintre piesele mele favorite. O melodie frumoasă, la fel de cunoscută în România şi în Republica Moldova”, spune artista.

Ceilalţi şase concurenţi, Alfie Arcuri (Australia), Cynthia Verazie (Cipru), Veronica Liberati (Italia), Eliza G (Italia), Ralfs Eilands (Letonia), Renate (România), au interpretat câte o melodie din repertoriul propriu.

În seara aceasta, melodia românească va fi interpetată de:

  • Alfie Arcuri (Australia), cu piesa „Acasă” – Smiley.
  • Cynthia Verazie (Cipru), cu piesa „Cât de frumoasă ești” – Mihai.
  • Veronica Liberati (Italia), cu piesa „Bună seara, iubite” – Loredana.
  • Eliza G (Italia), cu piesa „Creioane colorate” – Feli.
  • Ralfs Eilands (Letonia), cu piesa „Apa” – Loredana.
  • Renate (România), cu piesa „Ploaia și noi” – Doina Badea.

Sursa video: TVR/YouTube