Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an consecutiv, cu poftă de joacă, de sport, de muzică și de discutat lucruri serioase.

”Anul acesta toate acțiunile noastre stau semnul AUR-ului, pentru că vrem să discutăm apăsat și aplicat despre „râurile noastre toate”, despre Apele Unite ale României – AUR. Un râu sănătos, curat, îngrijit și, până la urmă, iubit de locuitori aduce bucurie tuturor, aduce prosperitate și contribuie la identitatea localității”, a spus Ivan Patzaichin.

Festivalul care lansează toamna în Deltă va debuta, ca în fiecare an, cu o paradă de ambarcațiuni pe Dunăre. Vor participa, pe lângă Ivan Patzaichin, oficialitățile municipiului Tulcea, secretarul de stat coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României – László Borbély, precum și secretarul de stat și șeful Departamentului de Relații Diplomatice de la Ministerul de Externe al Ungariei – Iglói Nagy István și Murányi Gergely.

Pe lângă concursurile de vâslit, ateliere și proiecții de film, nu vor lipsi concertele Rock’n’Row, care aduc nume mari ale muzicii: Phoenix, Cargo, The Kryptonite Sparks, Haraszti Ádám Projekt (Ungaria).

Printre noutăți se numără prezența pe faleza Festivalului a unei mese de teqball, oferită de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București. Vor avea loc meciuri demonstrative și publicul va putea învăța să practice acest sport nou, foarte spectaculos, originar din Ungaria.