Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 4-9 august 2019, o tabăra de limba maternă în localitatea Agapia din judeţul Neamţ. Tabăra a fost organizată de comisia de îmvăţământ a UDTR şi a reunit 30 de elevi de etnie turcă, care studiază limba maternă în şcolile din judeţul Constanţa.

Potrivit declaraţiei preşedintei comisiei de învăţământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, programul taberei a cuprins cursuri de: limba turcă, pictură, dans tradiţional turcesc dar şi vizite la: Cetatea Neamţ, Curtea Domnească din Piatra Neamţ, Mănăstirea Agapia, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Muzeul de Măşti „Popa Tatu”şi Rezervaţia de zimbri „Dragoş Vodă”. „Elevii au avut posibilitatea să intre în competiţie în cadrul concursurilor de creaţie literară şi pictură, precum şi de recitare şi interpretare de cântece în limba turcă. Cei mai buni dintre ei au obţinut premii din partea UDTR”, a declarat prof. Vildan Bormambet.

Tabăra de limba maternă se înscrie în seria de proiecte organizate de UDTR cu scopul de a conserva şi promova una dintre cele mai importante valori identitare a etnicilor turci, limba maternă.

 

Biroul de Presă UDTR