„Astăzi, 5 iunie, sărbătorim pentru al treilea an consecutiv, cu satisfacţie și bucurie în suflet, Ziua Limbii Turce. Din anul 2016, ca urmare a adoptării de către Parlamentul României, a Legii nr.223 și a promulgării acesteia de către Președintele României, etnicii turci se bucură de dreptul de a sărbători ziua de 5 iunie, ca Zi a Limbii Turce. Potrivit legii iniţiate în urmă cu 3 ani de deputatul Iusein Ibram, „anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Turce în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic şi/sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Totdodată, în instituţiile de învăţământ în care se predă limba turcă, în ziua de 5 iunie se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători. ”

Suntem onoraţi că Ziua Limbii Turce este o sărbătoare consfințită oficial de către statul român, o zi dedicată limbii materne de care noi, etnicii turci suntem mândri. Această confirmare oficială demonstrează încă o dată respectul de care se bucură comunitatea turcă din România din partea statului român. În această zi de sărbătoare, care în acest an coincide cu Sărbătoarea Ramazanului, ne îndreptăm în primul rând gândul către cei mai mici membri ai comunității turce, dar și către părinții acestora cărora le revine un rol important în educația copiilor și în  înscrierea lor din clasele primare la cursurile de limbă maternă. Toți etnicii noștri trebuie să conștientizeze faptul că limba maternă este elementul fundamental al păstrarii identității etnice, iar nouă, ca organizație reprezentativă  a comunității turce din România, ne revine misiunea importantă de a susține învățarea limbii turce și de a promova în continuare prin activitățile noastre valorile identitare ale minorității turce.

Ziua Limbii Turce va fi sărbătorită de UDTR,  printr-un spectacol care va avea loc sâmbătă, 8 iunie, ora 14.00,  în aula Bibliotecii Universitare „Ion Popişteanu” din Constanţa. Spectacolul va fi susținut de ansamblurile folclorice ale UDTR dar și de invitați speciali din RepublicaTurcia, Republica Moldova și Macedonia. In cadrul spectacolului va avea loc premierea elevilor clasați pe primele locuri la concursul național, „Güzel Dilim- Frumoasa mea limbă turcă”.

Vă așteptăm să fiți alături de noi și să ne bucurăm împreună de Sărbătoarea Limbii Turce.”

Președinte UDTR, ing, Fedbi Osman