Spectacolul premieră al Ansamblului folcloric ”Maria Tănase” din Craiova susținut pe scena Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova în data de 4 aprilie 2019 a pus în evidență sărbătorile calendaristice ale primăverii corelate cu datini, obiceiuri și cântece specifice acestei perioade din an. Conceput ca un teatru popular, scenariul s-a axat pe prezența a doi moderatori care, în grai oltenesc, au realizat lianturile între momentele spectacolului și au asigurat buna dispoziție.

Dansatorii ansamblului au amintit publicului jocuri populare aproape uitate de pe Valea Dunării: Trei păzește, Hora de Paște, Poluxia, Brâulețul, Mereul.

Luna lui Marț este luna farmecelor și a descântecelor de dragoste, fragmente semnificative au fost interpretate de Niculina Stoican.

Un moment special în acest spectacol a fost dedicat etniei romilor. Jovialitatea lor, dansurile specifice și atmosfera de sărbătoare sunt redate de către membrii ansamblului folcloric, vocea Laviniei Bârsoghe interpretând Trec țiganii, trec aigurând succesul momentului.

În acest al doilea tablou al spectacolului au evoluat soliștii: Aneta Șișu, Lavinia Birsoghe, Constantin Enceanu, Liviu Dică, Manuela Motocu, Marius Măgureanu.

Repertoriul lor a ilustrat momentele primăverii transpuse în cântece, care au făcut bucuria ascultării.

Dirijor: Nucu Drăghia

Maestru coregraf: Ionel Garoafă

Managerul Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase”: Niculina Stoican

 

Scenariul și regia: conf. univ. dr. habil. Gabriela Rusu-Păsărin

Galeria foto: din arhiva Ansamblului folcloric ”Maria Tănase”(Florin Florescu)