Casa Poveştilor din Bichişciaba şi-a deschis larg porţile joi, 16 mai, pentru elevii de la şcolile în care se învaţă limba română în Ungaria, elevi care şi anul acesta au sosit într-un număr foarte mare să spună poveşti la cea de-a 24 ediţie a Concursului Naţional de poveşti pentru copii, în limba română, intitulat „Concursul de poveşti Gheorghe Gros”. Gazda evenimentului, care în aproape un sfert de secol a antrenat mai multe sute de naratori, profesori şi părinţi, a fost Autoguvernarea Românească din Bichişciaba, preşedinte Teodor Juhász. De mici, copiii îndrăgesc poveştile, iar prin intermediul poveştilor ei descoperă lumea, învaţă strategii de viaţă şi mai mult de cât atât poveştile le stimulează educaţia şi imaginaţia, iar cel mai important lucru este faptul că, odată cu învăţarea poveştilor acumulează şi o mulţime de cuvinte noi. De aceea datoria noastră a tuturor, a părinţilor, a educatorilor şi învăţătorilor este să-i facem pe copii să iubească poveştile. La concursul devenit cunoscut şi aşteptat de elevi, au participat anul acesta 75 de copii povestitori de clasele 1–8, de la şcoli generale din Ungaria, fie ele bilingve sau în care limba română se predă ca limbă străină, cum ar fi şcolile: Aletea, Jula, Micherechi, Chitighaz, Bătania, Pocei, Jaca, Săcal, Cenadul Unguresc, Leucuşhaz şi Furta. Manifestarea s-a deschis în curtea Casei Poveştilor, printr-un cuvânt de încurajare venit din partea organizatorilor şi a oaspeţilor prezenţi la eveniment, care au apreciat şi importanţa acestui concurs: PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Florin Vasiloni, Consulul General al României la Jula, Alexandru Finna, vicepreşedinte al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Eugen Gagea, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Social-Umaniste, Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad şi Anamaria Brad Sarca, referent pentru învăţământul de naţionalitate română. Poveştile copiilor au fost ascultate şi jurizate de oameni de specialitate, dascăli şi jurnalişti. Toţi elevii participanţi la concurs au prezentat cu mult talent poveştile spuse în limba română, sau în grai bihorean, deoarece unii dintre ei au ales să spună poveşti populare, alţii poveşti din literatura română şi universală, iar alţii au venit în faţa publicului cu poveşti scrise de ei sau de profesorii lor.

Festivitatea de premiere a avut loc în curtea Casei Poveştilor, fiecare participant primind o medalie cu inscripţia concursului şi o diplomă de participare. Au fost oferite premiile I, II şi III, la fiecare categorie, precum şi câte două menţiuni la fiecare grupă. Cadourile menţiunilor au fost acordate de Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, care le-a dăruit copiilor câştigători câte-un puzzle cu clădirea Parlamentului Ungar şi o cărticică în limba română despre istoria Coroanei Maghiare.

Au fost acordate patru premii şi pentru tinerii care au participat la concursul de desen. Primele două şcoli participante, care au acumulat cele mai multe puncte, au primit şi anul acesta câte-un laptop din partea AŢRU şi Autoguvernarea Românească a judeţului Bichiş, acestea fiind şcoala din Micherechi şi cea din Leucuşhaz.”Ne străduim ca la fiecare ediţie să oferim ceva în plus copiilor participanţi, ca ei să se întoarcă acasă cu amintiri plăcute, dar totodată păstrăm neschimbate câteva elemente tradiţionale ale organizării: aşa este locul concursului, care se ţine de 24 de ani în Casa Poveştilor, un complex de case tradiţionale frumos îngrijite, un mediu perfect pentru astfel de evenimente; fiecare copil primeşte câte-o diplomă de participare şi o medalie cu panglică roşu-galben-albastru, pentru a-şi aminti şi când va fi mare că a fost la acest concurs românesc; încercăm să alcătuim echipe de juriu neutre, care să nu influenţeze rezultatul concursului. Şi pentru că acesta este totuşi un concurs, trebuie musai să stabilim trei locuri pentru cei mai buni povestitori, altfel concursul nu ar mai fi concurs. Fiecare ediţie are învăţămintele ei, uneori poate greşim, dar suntem parteneri deschişi la orice schimbare. Aşteptăm părerile şcolilor, ale profesorilor înainte de fiecare ediţie. Prin premiul ce se poate obţine pentru cele mai bune şcoli (laptopul), ne-am gândit să-i învăţăm pe copii să concureze nu doar în mod individual, ci să le dezvoltăm şi spiritul de echipă, să acţioneze ca o echipă în interesul şcolii lor”, ne-a spus la finalul concursului organizatorul Teodor Juhász. În timp ce copiii povesteau, câţiva dintre organizatori şi participanţi, alături de văduva Maria Gros, au vizitat mormântul lui Gheorghe Gros, iniţiatorul acestui concurs, depunând coroane de flori şi rostind o rugăciune. După înmânarea premiilor, evenimentul a continuat cu o recepţie oferită de gazde pentru toţi participanţii. Concursul de poveşti din Bichişciaba a fost organizat prin sprijinul financiar al Fondului „Bethlen Gábor”, din cadrul Cancelariei Primului Ministru, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Naţionalităţi din Budapesta.

A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească

 Foto: Foaia românească, Arhid. Emanuel Văduva

Reporter: Petru Câmpian, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română