Jolt-Kerestely.1100eualegromania.ro_
Jolt-Kerestely.1100eualegromania.ro_

Bun găsit tuturor, aici la Radio România Regional! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a rubricii Portrete Muzicale din cadrul emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene!

Am ales din fonoteca muzicală Radio România Regional, dar şi din creaţia de mare succes, cu sute de şlagăre şi peste 55 de ani de activitate artistică a celebrului compozitor de muzică uşoară românească aniversat astăzi – ZSOLT KERESTELY –  două piese celebre, prima şi unul dintre cele mai fredonate şlagăre ale artistului, intitulată simplu „COPACUL” (compozitor Zsolt Kerestely, textier Ovidiu Dumitru), o piesă interpretată de un artist cu mare har –  Aurelian Andreescu şi piesa „ÎMI SPUI VORBE-N VÂNT” (muz. Zsolt Kerestely, text N. Niţă), interpretată cu mare sensibilitate de Adrian Daminescu! Aşadar, sănătate, bucurii şi LA MULŢI ANI, ZSOLT KERESTELY!

(AUDIO) „COPACUL” (muz. Zsolt Kerestely, text Ovidiu Dumitru) de pe albumul “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C&P 1995 Roton & Radio România), interpretată de Aurelian Andreescu.

Jolt Kerestely.640(eualegromania.ro)
Jolt Kerestely.1100(eualegromania.ro)

„Compozitorul, fiu al unui preot care a locuit, o vreme, în satul mureşean Cuieşd, are adânc întipărite în memoria afectivă imagini din copilărie care au constituit sâmburele, ideea melodiei. În primul rând, erau pădurile prin care băiatul rătăcea ore în șir. În al doilea rând, muzicianul ne-a împărtăşit amintirea dragă a celor doi copaci pe care i-au sădit părinţii la naşterea lui şi a surorii sale.” – Detaliile despre piesa Copacul, interpretul Aurelian Andreescu și compozitorul ZSOLT KERESTELY au fost înregistrate de colega noastră Dana Ardelean de la Radio România Târgu Mureș pentru serialul EU ALEG ROMÂNIA – 100 DE MELODII ALE ROMÂNILOR (eualegromania.ro)

 

(AUDIO) „ÎMI SPUI VORBE-N VÂNT” (muz. Zsolt Kerstely, text N. Niţă), de pe albumul “Best Of… Adrian Daminescu” (C&P 2008 Ovo Music), interpretată de Adrian Daminescu.

Compozitorul, instrumentistul şi dirijorul Jolt Kerestely s-a născut la 12 mai 1934, în localitatea Şiclod, judeţul Harghita. A absolvit Conservatorul ”Gh. Dima” din Cluj în 1963.

20171020_101603 Maestrul Zsolt Kerestely la pas cu tehnologia in Muzeul Romantei - Crizantema de Aur 2017.1100 (foto Bogdan Dragomir)
20171020_101603 Maestrul Zsolt Kerestely la pas cu tehnologia in Muzeul Romantei – Crizantema de Aur, Targoviste 2017.1100 (foto Bogdan Dragomir)

A fost corepetitor la Institutul Pedagogic (1962-1964) şi dirijor la Casa de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca. A ieşit la pensie de la Televiziunea Română, unde a lucrat 30 de ani ca regizor muzical. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din 1970.

A debutat în 1966, la radio, cu piesa ”Primul pas”, palmaresul său însumând peste 400 de compoziţii: a scris muzică de teatru, de film, de desene animate, muzicaluri, spectacole de revistă, cântece pentru copii, dar şi pentru solişti de operă şi operetă. ”Cerbul de Aur”, ”Festivalul Mamaia”, ”Steaua fără nume” sunt evenimente care s-au născut şi au crescut sub ochii lui. A fost membru în numeroase jurii naţionale de muzică uşoară, potrivit volumului „Meridianele cântecului” de Daniela Caraman Fotea (1989, Editura Muzicală).

8113409 Andrei si Zsolt Kerestely.1100 (foto AGERPRES by LUPSA)
8113409 Andrei si Zsolt Kerestely.1100 (foto AGERPRES by LUPSA)

Multe dintre compoziţiile sale au ajuns şlagăre şi au fost răsplătite cu premii la festivalurile de muzică uşoară: ”Copacul”, ”Nu mai cred în vorbe”, ”Să nu te joci cu dragostea”, ”Bună ziua, dragoste”, ”Tăcutele iubiri”, „Lumea de dragoste”, ”Noapte, fată cu cercei de smoală”. Piesele sale au fost puse în valoare de vocile unor interpreţi valoroşi ai muzicii uşoare româneşti sau ai operetei – Margareta Pâslaru, Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Constantin Drăghici, Aurelian Andreescu, Eva Kiss, Marcel Pavel, Monica Anghel, Mihaela Runceanu, Aura Urziceanu, Dan Spătaru, Loredana Groza, Gabriel Dorobanţu, Sanda Ladoşi, Anca Ţurcaşiu, Marina Voica, Silvia Dumitrescu, Elena Cârstea, Cătălin Crişan, Aurelian Temişan, Oana Sârbu, Carmen Trandafir, Daniel Iordăchioaie, Viorela Filip, Adrian Enache, Adrian Daminescu, Stela Enache, Marina Florea, Angela Gheorghiu, Liliana Pagu, Daniela Vlădescu, Valentin Teodorian, Ludovic Spiess, Dorin Teodorescu.

În 2001, a primit Diploma de Excelenţă Mamaia 2001, pentru întreaga activitate profesională. A fost răsplătit de Ministerul Culturii şi Cultelor, în 2002, cu un Premiu de Excelenţă. În 2004, preşedinţia României i-a acordat Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, vă mulţumește pentru atenţie şi vă dorește sănătate și gânduri bune!

Sursa: Agenţia de Presă AGERPRES, youtube.com, „Meridianele cântecului” de Daniela Caraman Fotea, Radio România Târgu Mureș, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!

Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)

Bogdan Dragomir 
Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”

la 
logo Radio Romania Regional (C&P Radio Romania)