Sursa foto: Cristina Ion

Rezultatele unui studiu realizat de Agent Green, un ONG specializat pe păduri din România, arată că mai mult de jumătate din pădurile virgine din România au dispărut în ultimii 4 ani. Agent Green trage un semnal de alarmă privind distrugerea sistematică și planificată a pădurilor virgine. Acestea se suprapun, de cele mai multe ori, cu ariile naturale protejate Natura 2000.

Un exemplu concludent în acest sens este zona Munților Făgăraș unde un munte întreg de 400 de hectare, în zona Iezer Păpușa, a fost complet despădurit.

În total, din cele 218.000 de hectare de pădure virgină care existau în anul 2004, la ultima inventariere făcută în România, au mai rămas puțin peste 100.000 de hectare, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș președintele Agent Green, Gabriel Păun:

”Rezultatele preliminare din acest studiu, care a durat 3 ani, arată că mai mult de jumătate din pădurile virgine ale României, inventariate în 2004 au dispărut de la acea dată și până astăzi. Studiul a fost făcut folosind o combinație de investigații cu studiu științific în care s-au folosit hărți satelitare de înaltă rezoluție, inclusiv obținute de la NASA din anii ’80, ca să putem verifica istoric ce s-a întâmplat în zonele acestea.”

Sursa foto: Cristina Ion

Chiar și cu aceste despăduriri agresive, România rămâne pe primul loc în Europa la aceste bogății ale naturii. Țara noastră adăpostește cel mai mare patrimoniu natural și păduri virgine din zona climatică temperată a Uniunii Europene, spune președintele Agent Green, Gabriel Păun:

”Chiar dacă am rămas cu o sută și ceva de mii de hectare, în continuare suntem pe primul loc în Europa la capitolul păduri virgine. Din păcate, numai 21.000 de hectare sunt în Catalogul național al pădurilor virgine. Miniștrii pădurilor, indiferent de culoarea politică, dorm pe studiile pe care le-am făcut și noi și alți colegi de la alte ONG-uri. Și în timp ce studiile acelea stau pe masă, pădurile sunt tăiate planificat, se marchează, se numerotează, se scot la licitație, se câștigă licitația și vine o companie și le răpune.”

Reprezentanții Agent Green au înaintat recent două plângeri privind exploatările ilegale de păduri din arii protejate către Comisa Europeană și Comitetul de Aplicare a Convenției de la Aarhus. Aceștia cred că plângerile s-ar putea transforma într-un infringement pentru România, adică statul să plătească amenzi uriașe până la intrarea în legalitate în acest sector.

Pădurile virgine sunt ultimele ecosisteme forestiere în care natura supraviețuiește în forma sa pură, fără a fi afectată semnificativ de intervenția omului. În pădurea virgină arborii mor de bătrânețe, cad, se rup sau se usucă pe picior, iar lemnul mort rămâne acolo, hrănind ecosistemul pentru generațiile viitoare.