La graniţa unde se întâlnesc judeţele Mureş, Cluj şi Alba, în apropierea Mănăstirii Oaşa, pe o pantă abruptă şi greu accesibilă, la câteva sute de metri de locul în care râul Arieş se varsă în Mureş, se află Fântâna Zmeului, despre care se spune că de mii de ani adapă animalele sălbatice şi asigură apa necesară localnicilor pe timp de secetă.

Apa din Fântâna Zmeului, unii îi spun Fântâna Uriaşului, ar fi apărut în mod salvator în timpul unei secete cumplite, după cum spune legenda, şi a astâmpărat inclusiv setea trupelor romane şi a negustorilor care au folosit drumul roman din apropiere, ale cărui urme încă sunt vizibile.

Purtătoare de legendă, această fântână – din care a mai rămas doar un izvor – începe cu o poveste fascinantă. De-a lungul secolelor, seceta a făcut ravagii, iar aici era singura aşezare care avea apă. Se povesteşte că inclusiv râul Mureş a secat, dar această fântână, nu.

“Se spune, într-una dintre legende, că, supărat pe oameni, unul dintre Urieşi a luat fântâna cu totul şi a adus-o aici, a ascuns-o. Uriaşul le dădea oamenilor, cu porţia, câte un căuş de apă. Un căuş însemnând un pumn al zmeului, care reprezenta o saca, adică un butoi, adică aproape 100 de litri. Toată zona poartă poveştile acestui zmeu. Chiar povestea bătrânul Barşon din Cheţani că ‘stătea zmeul pe deal şi îşi spăla picioarele în Mureş. E fascinantă povestea!”, a declarat scriitorul şi sculptorul Ioan Astăluş, citat de Agerpres.

Scriitorul, care a abordat într-unul din romanele sale şi peripeţiile uriaşilor din zona Gheja, susţine că orice legendă are în spate şi un sâmbure de adevăr şi că în locul în care acum se află izvorul încă sunt vizibile urmele fântânii, care avea marginile din bazalt, o rocă imposibil de găsit în zonă.

“Sunteţi aici şi vă puteţi bucura de un adevăr intrinsec. E greu de crezut ca în această zonă, aflată la confluenţa Podişului Transilvaniei cu Podişul Târnavei, să găsim bazalt. Este o rocă vulcanică adusă de prin Munţii Călimani sau de prin alţi munţi”, susţine Ioan Astăluş.

Potrivit artistului, există o serie de cărţi despre comorile zmeilor, însă cea mai mare comoară a acestor zmei sau uriaşi era apa şi mai ales apa acestui izvor, care nu îngheaţă niciodată şi îşi păstrează constant temperatura indiferent de anotimp.

“Muşchiul şi lichenii identifică zona cea mai curată, iar aici suntem într-o zonă foarte curată. Apa nu îngheaţă, are o temperatură constantă tot timpul anului. Vara veneau oamenii de la kilometri întregi să aducă apă pentru cei care munceau pământul. Este o apă mineralizată”, a declarat pentru agerpres, Ioan Astăluş.

Un localnic din satul Gheja, Daniel Sabău, a spus că a aflat de la bunicii săi despre Fântâna Zmeului, de pe deal, şi că i se spunea că de acolo ieşeau nişte gheare de foc, însă copiii nu au fost niciodată înspăimântaţi, ba din contră.

“Au mers acolo bătrânii şi spun că din piatră a început să iasă un izvor cu o apă foarte bună. E foarte neobişnuit, e cam la mijlocul dealului. Nu cred legenda, dar oricum ceva s-a întâmplat dacă există poveşti. Am aflat de existenţa fântânii de pe la 6 ani, am crescut la bunici şi îmi povesteau ei”, a afirmat Daniel Sabău.

Indiferent de legenda care s-a ţesut la baza ei, Fântâna Zmeului se află la mijlocul unui versant extrem de abrupt, de pe malul drept al Mureşului, un deal de pe care, în zilele senine, se dezvăluie o privelişte de-a dreptul impresionantă. De jur împrejur se pot vedea Munţii Făgăraş, Munţii Apuseni, Cheile Turzii şi Munţii Călimani.