Cel ce caută turbulenţi excentrici îi găseşte în Vest şi Sud, nu în Est

Cei nouă şefi de stat şi personalul lor avuseseră o dimineaţă marcată de certuri şi un prânz greu. Eu mă ocupam cu furnizarea distracţiei, discutând modalităţile de apărare a societăţilor deschise în faţa ameninţării „războiului hibrid”: melanjul Kremlinului de bani, propagandă, subversiune şi alte năzbâtii. Preşedinţii Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei, întruniţi în cochetul oraş slovac Kosice, au avut reacţii diverse.

Căci, în pofida captivităţii lor comune în Imperiul Sovietic, regiunea pe care cândva o numeam „Europa Estică” nu este un monolit. Chiar şi la 30 de ani de la prăbuşirea comunismului, outsiderii sunt înclinaţi spre o etichetare leneşă, care plasează tot ce se află la est de vechea Cortină de Fier în aceeaşi categorie înapoiată, excentrică şi îngrijorătoare.

Să admitem că acest stereotip nu este complet neîntemeiat. Preşedintele Áder al Ungariei a evidenţiat nu ingerinţa Kremlinului, ci pericolele minorităţilor influente cu susţinători bogaţi. Aceasta este o referire codificată la George Soros, miliardarul filantrop care a sprijinit cauzele bune liberale pe tot cuprinsul regiunii dar este ţinta unei campanii a urii lansate de guvern în Ungaria. Preşedintele Zeman al Republicii Cehe, a cărui aparenţă sinistră contrastează cu obiceiurile lui joviale, apreciază o dispută de calitate. El i-a criticat pe omologii lui pentru atlantismul lor, spunând că istoria arată că minciunile şi răutăţile reale vin de la CIA.

Cum se schimbă vremurile şi oamenii! L-am întâlnit pentru prima dată pe dl Zeman în Cehoslovacia comunistă, când a fost demis dintr-o funcţie academică de prestigiu pentru opiniile lui reformatoare. Acum promovează strângerea relaţiilor cu Rusia şi China. Premierul Ungariei, Viktor Orban, era un tânăr disident liberal bine dispus pe atunci. Acum, el conduce un guvern autoritar, amical cu Putin, care contrariază alte partide conservatoare europene.

Dar aceste personalităţi sunt extreme. Realitatea este că publicul se opune josniciei anti-occidentale, pro-Kremlin şi intoleranţei şi xenofobiei care i se asociază. Central- şi est-europenilor le place demnitatea, legalitatea şi deschiderea pe care le-au câştigat din 1989. Ei consideră NATO şi UE garanţi ai libertăţii lor.

Exemplifică dispoziţia optimistă preşedintele Kaljulaid al Estoniei. O femeie fără fasoane de 49 de ani, ea a alergat recent la maratonul din New York împreună cu bodyguarzii ei care gâfâiau în spatele ei. Ea promovează start-up-urile şi administraţia digitalizată a ţării ei, ca şi eforturile sale de a dezvolta încrederea şi aptitudinile de conducere ale fetelor din patrie. Aceasta a atras interesul Melaniei şi Ivankăi Trump, dând Estoniei o linie de acces utilă la Casa Albă. Dna Kaljulaid a făcut deplasări în Africa şi zona Caraibelor, primind sprijin pentru candidatura ţării sale la un loc în Consiliul de Securitate al ONU. Ca victimă a imperialismului, Estonia se înţelege bine cu alte foste colonii.

O altă personalitate marcantă este Laura Codruţa Kovesi, de 45 de ani. Ea a fost procuror general al României, prima femeie şi cea mai tânără persoană care a ocupat acest post. Apoi a condus direcţia anticorupţie a ţării, care este cea mai credibilă instituţie din această ţară. Când succesul ei a ajuns prea mare, politicienii au revocat-o. Acum este candidat de frunte în procesul de selecţie a şefului noului birou al procuraturii publice a UE, în pofida obiecţiilor (de o vehemenţă revelatoare) ale propriului ei guvern.

O a treia femeie care merită să fie urmărită este cea care ar putea deveni noul preşedinte al Slovaciei, Zuzana Caputova, avocat care conduce în sondajele dinaintea alegerilor de luna asta.

Aceste femei cu greutate captivează imaginaţia publică şi distrug stereotipurile occidentale. Dacă politica ar putea lua exemplu de la ele! În alegerile parlamentare şi procesul decizional guvernamental, interesele de afaceri, tensiunile regionale şi alţi factori mânjesc imaginea. Politicienii consacraţi din regiune au renumele deseori justificat de complezenţă şi corupţie. Este uşor de văzut de ce alegătorii simt nevoia de nou, chiar dacă de afară acesta pare dezgustător. Liderii autoritari, escrocii şi populiştii o duc bine mai puţin din cauză că mesajul lor rezonează, decât din cauza slabei concurenţe din partea curentului central.

Dar lecţia generală este că vechea împărţire Est-Vest din Europa devine irelevantă. Dacă vreţi un real semn de democraţie în pericol uitaţi-vă la Italia, unde de curând s-a aflat că Liga, partidul din care provine vicepremierul, Matteo Salvini, a primit finanţare direct de la Rusia. Vestele Galbene agresive din Franţa au puţine echivalente în Estul fost comunist.

Nici nevroza Marii Britanii pe tema Europei nu este de înţeles. Multe ţări au dispute cu Bruxelles-ul. Nimeni nu reacţionează cum au făcut britanicii. Între timp, viaţa merge mai departe fără ei. Discuţiile preşedinţilor s-au concentrat asupra securităţii energetice, a gazoductelor ruseşti relevante şi a Afganistanului: ei se tem că SUA vrea să-şi părăsească aliaţii. S-a discutat mult despre „mobilitatea armatei”: programul NATO-UE de a crea condiţiile pentru deplasarea mai lină şi accelerată a militarilor şi echipamentelor.

La întrunirea de joia trecută din estul Slovaciei, preşedinţii m-au întrebat într-adevăr de Brexit, dar aşa cum fac neamurile care întreabă de o rudă dragă lovită de demenţă. Ei sunt mai îngrijoraţi de ignoranţa politicienilor noştri. Gavin Williamson, secretarul apărării, a gafat luna trecută când s-a referit la programul militar britanic de apărare a „Lituaniei” (voia să spună Estonia). Jeremy Hunt, secretarul de Externe, a descris Slovenia (fostă republică iugoslavă) ca un fost „stat vasal sovietic”. Probabil vorbea despre Slovacia.

La întoarcere din Kosice, am avut o senzaţie ciudată: plecam din partea dinamică şi interesantă a Europei şi mă îndreptam spre periferia ei capricioasă dar întunecată.

Autor: Edward Lucas