Viitorii artiști din Timișoara își vor dezvolta talentul în noile sedii ale Facultăţii de Artă și Design, dar și la Facultatea de Muzică și Teatru, ambele din cadrul Universității de Vest, care se extind cu ajutorul fondurilor europene.

Cele două instituţii de învăţământ vor beneficia de noi spații în urma extinderii, prin construirea unor noi corpuri de clădire în zona Oituz. Peste 1.000 de studenți vor beneficia de infrastructura de educație extinsă dar și de dotările moderne.

“Este practic și un proiect de regenerare urbană. Acea zonă, Oituz, este într-o reașezare din punct de vedere al dezvoltării urbane. În cadrul Programului Operațional Regional, Axa 10 este o axă dedicată universităților. În general, educația a fost suprascrisă cu proiecte, a fost suprascrisă cu peste 500% față de valoarea alocată. Ne dorim să găsim resurse pentru a finanța toate proiectele. Îmi doresc ca în curând să ne și bucurăm de aceste edificii”, a declarat pentru banatulazi.ro, directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Investiția cuprinde extinderea infrastructurii educaționale pentru Facultatea de Arte și Design (construcție D+P, 1.105,10 mp suprafață utilă) și pentru Facultatea de Muzică și Teatru (construcție D+P+Mez+1E, 4.544 mp suprafață utilă) – realizarea de spații expoziționale și de creație, ateliere și laboratoare, săli de curs, dar şi o sală multimedia. Este prevăzută, de asemenea, dotarea cu echipamente didactice specifice.

Valoarea totală a proiectului este de 19.006.358,79 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile – 18.377.317,88 lei. Perioada de implementare este de 46 de luni.