Realizate din piele importată din Italia și cusute la o mașină veche de 100 de ani, genţile unicat sunt vândute clienților din toată lumea. Daciana și Mircea Bule, un cuplu din Oradea au făcut din pasiunea pentru design vestimentar o adevărată afacere.

Celor doi, le place să spună că afacerea care a devenit un adevărat brand, a luat naștere datorită dragostei pe care și-o poartă unul altuia și a pasiunii comune pentru frumos.

„Afacerea a început prin simplul fapt că ne-am cunoscut în prima casă în care am locuit împreună. Mircea era, deja, artist licențiat ca designer vestimentar și dădea viață pielii de câțiva ani. Alături de el mi-am redescoperit latura artistică pe care o pusesem în stare de hibernare aproape 20 de ani. Așa cum ne place nouă să spunem, brandul s-a născut din dragostea noastră unul pentru celălalt, din dragostea noastră pentru frumos. Atelierul a început în sufrageria casei care era pe o stradă din centrul vechi al orașului Oradea, la numărul 74”, a declarat pentru paginadetransilvania, Daciana Bule.

De la Milano provine materia primă folosită în crearea genților, din tăbăcării artizanale, cu renume internațional, iar produsele sunt cusute la o mașina Singer din anul 1895, acționată manual, fără pedală.

„Crearea unei genți unicat poate să dureze de la 4 zile până la o săptămână, în funcție de natura proiectului, de la concepție până la finalizare. Un produs al cărui tipar este conceput deja, tăiatul, montarea și cusutul, în funcție de dimensiune, poate dura o zi pentru o geantă de dimensiuni mici și până la 3 zile una de voiaj sau un troler. Cusutul în sine durează, în general, câteva ore, dar îi alocăm, de regulă, o zi de lucru”, a explicat Daciana Bule.

Majoritatea clienților firmei sunt din Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Africa de Sud și reprezintă o gamă variată de profesii, de la medici, avocați, detectivi, pictori, fotografi, notari, până la scriitori, artiști, diplomați, arhitecți, proiectanți, dar și persoane cu dizabilități.

De exemplu, cei doi soți au primit comenzi din partea unor fotografi care lucrează pentru National Geographic și pentru care au realizat huse speciale pentru obiectivele aparatelor foto, din partea unui asistent al premierului Australiei sau a scriitoarei americane Carian Cole.

Totodată, firma are și clienți din România, printre aceștia numărându-se actrițele Bianca Brad și Maria Dinulescu.

Gențile orădenilor sunt categorisite pe profesii, fiind vorba de produse cu design laborios, cu buzunare multiple și compartimente speciale, buzunare secrete închise cu lacăt miniatural.

Producem genți concepute pentru persoanele în scaun cu rotile, pentru transportul unui pacemaker, aparat care trebuie purtat de persoanele cu inimă artificială. Geanta are susținere pentru gât și umăr pentru a nu incomoda. Cele concepute pentru persoanele cu diverse dizabilități sunt unele din proiectele noastre cele mai impresionante. Și toate sunt concepute în urma unor conversații pe mail. În general, este nevoie între 30 și 100 de mail-uri pentru un proiect, cu schițe trimise la distanță”, a explicat Bule pentru paginadetransilvania.ro.

Cele mai scumpe produse, trolere de familie care au o lungime de 1,5 metri, au fost comandate de un milionar american din New York, iar prețurile au variat între 700 și 1.800 de dolari bucata.

Firma din Oradea livrează între 5 și 10 genți pe lună, în funcție de comenzi, prețul uneia ridicându-se la câteva sute de euro.