Anul acesta, proiectul “Experiențe dobrogene” prin activitatea culturală intitulată sugestiv “Dobrogea lui Eminescu”, a adus un omagiu marelui poet naţional. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor etniilor dobrogene, la cafeneaua orientală “Jade” din Constanţa.

Recitarea poemului “Luceafărul” de către reprezentanți ai etniilor dobrogene, creatori de experiențe dobrogene alături de inițiatorii și organizatorii acestora, Stănică Enache, președinte Inomar Cluster, Laura Stroe, președinte Asociația Culturală Wild Art, Cami Oprea, blogger constănțean și gazda evenimentului, Enise Ali.

La evenimentul “Dobrogea lui Eminescu” au participat reprezentanți ai comunităților de aromâni, tătari, turci, ruşi-lipoveni, bulgari, germani, ceangăi, greci, armeni, găgăuzi și romi, iar fiecare dintre ei au recitat în limba maternă  celebra poezie “Luceafărul”. „O experiență dobrogeană și un eveniment național totodată se transformă, astăzi, la Constanţa, într-o întâlnire de suflet a diversității în unitate, care, dincolo de efervescența creată de opera şi de viaţa geniului, aduce liniște și înțelegere omului obișnuit. «Luceafarul», recitat în toate «limbile» Dobrogei, dincolo de argumentele filosofice și detaliile literare, are menirea de a crea o atmosferă elocventă dar relaxantă chiar și prin clipele de tăcere, punctată de istoria și tradițiile oamenilor și pământului dobrogean”,sunt argumentele organizatorilor reprezentaţi de Laura Stroe, preşedintele asociaţiei Wild Art, despre această după amiază dedicată geniului literaturii româneşti

În prezenţa iubitorilor de poezie eminesciană în limba română, Luceafărul a fost recitat de Lili Sumănaru, în limba tătară de Ailis Molamet și Enise Ali, în dialectul aromân de Mirabela Burrichter, în limba bulgară de Ivelina Vaykova, în limba rusă de Valentina Koker, în limba turcă de Ilker Koker, în limba găgăuză de Ica Gușanu, în limba ceangăilor de la Oituz şi a germanilor au recitat un grup de copii coordonați de Elisabeta Scripcaru, în limba italiană Ioana Ința, în limba greacă de Elena Guriotis şi în limba romani de Costache Ciprian. Iar în completarea tabloului multietnic pe lângă degustarea de produse specifice patiseriei tătăreşti, a contribuit şi degustarea inedită a brânzei de capră de la gospodăria și stâna de capre a Picurarului de la Stejaru.

Mesajul Laurei Stroe despre eveniment a fost următorul: “Acest prim eveniment din acest an a fost dedicat lui Eminescu şi etniilor din Dobrogea. Aici în Dobrogea, Eminescu semnifică mult mai mult, în afara faptului că este citit în limba română, este citit și în limbile etniilor din acest tărâm al multiculturalităţii. Proiectul “Experinţe dobrogene” pe lângă povești, bloguri, oameni şi produse, azi debutează cu un  eveniment inedit, care ne oferă o șansa să ne întâlnim cu toții, noi suntem aici 13 etnii, cu cu toate că statisticile spun că sunt 17 -18 etnii în Dobrogea.Tătari, turci,  lipoveni, ucraineni, italieni, germani, ceangâi, greci, romi şi aromâni, suntem toți aici în acest loc, aici este Dobrogea cu istoria, cultura și tradiții sale, în aceasta mică cafenea orientală.”

Primitoare şi mereu cu zâmbetul pe buze gazdă a evenimentului Enise Ali, proprietara cafenelei tătăreşti Jade, în deschidere afirma că, “Dobrogea este un tărâm de dragoste, de poezie, pentru că, aici în Dobrogea generație de generație au trăit întotdeauna în pace și armonie.”

Încă o dată diveristatea culturală a minorităţilor naţionale a fost exprimată prin acest eveniment inedit. Dobrogea, frumoasă și captivantă, a fost şi este un ținut activ, care lasă mereu loc schimbării și diversității şi reprezintă o Experiență de neuitat pentru oricine!

Ghiulşen Ismail Iusuf

Radio România Constanţa