Centrul Iaşiului a devenit casă pentru aproape 20 de ciufi de pădure, o specie de bufniţe despre care se spune că aduce bunăstare acolo unde se aşază. Păsările şi-au găsit refugiu într-o salcie şi se întorc acolo în fiecare iarnă, în ciuda zgomotului din oraş. Au ajuns şi vedete în zonă. Sunt admirate de trecători şi fotografiate de cei pasionaţi să surprindă imagini spectaculoase.

Ciufii de pădure şi-au găsit culcuş într-o salcie, chiar în dealul Copoului.

„ E un arbore special aici în zona Moldova şi mai rar găsiţi un stol întreg de ciufi de pădure mari. Sunt frumoşi. Fotografiile ies superbe. Totul e să aveţi puţină răbdare şi un pic de soare”, spune prof.univ. Nae Roman.
Simbol al prosperităţii, generozităţii şi înţelepciunii, ciuful de pădure e o specie protejată prin lege, iar prezenţa lor în oraşe aduce şi beneficii, spun specialiştii.

„ Chiar dacă li se spune ciufi de pădure, de fapt, nu mai sunt acum adaptaţi la pădure, ci caută diverse habitate. Inclusiv localităţi”, dr. Emanue Baltag, biolog.

În România trăiesc 12 specii de bufniţe.