Una dintre principalele atracţii turistice ale oraşului Oradea este aquapark-ul construit de municipalitate din fonduri europene. Turişti din toate colţurile ţării ori din străinătate vin aici pentru câteva ore de relaxare şi distracţie. Complexul este deschis tot timpul anului şi oferă bazine cu apă fierbinte, tobogane, dar şi saună şi băi turceşti.

350 de mii de turiști vin în fiecare an să se relaxeze în cel mai mare aquapark din nord-vestul țării. Complexul atrage clienți atât vara, cât și iarna, chiar și atunci când termometrele coboară mult sub 0 grade. La interior, într-o atmosferă tropicală, turiștii se distrează în bazinele cu apă încălzită. Unii dintre ei vin chiar și de la sute de kilometri distanță.

“Eu am venit din județul Caraș-Severin, de lângă Reșița, 300 de kilometri am făcut. Am auzit că e foarte plăcut și am zis hai să vin să încerc. Începând de la intrare totul e extraordinar”, turist.

 “În primul rând avem bazinele – cele cinci bazine – și două jacuzzi pentru vizitatorii noștri și, de asemenea, toboganele care sunt atracția noastră principală”, a detaliat Larisa Vidican, reprezentanta complexului balnear.

Complexul are și un sector de wellness, cu saună, băi turcești, masaj și zone de relaxare.

“Avem șase tipuri de saună, de asemenea zonă de relaxare, cameră cu aburi. Pe de altă parte avem partea de masaj, de wellness, unde clienții noștri pot opta pentru masajul de relaxare sau masaj anticelulitic, după preferințe”, a explicat Larisa Vidican.

Vârful de sezon în această iarnă a fost atins în luna decembrie, când aquapark-ul a avut peste 15 mii de clienți. Cei mai mulți dintre ei au fost români întorși acasă pe perioada sărbătorilor.

Deschis în toamna anului 2016, aquapark-ul este o investiție de 20 de milioane de euro din fonduri europene a primăriei Oradea. Cu o capacitate de 850 de locuri în interior și de peste 1400 la exterior, complexul a devenit una dintre cele mai importante atracții din nord-vestul țării. Pentru o zi de distracție turiștii plătesc între 30 și 60 de lei.