Prim-ministrul a vorbit luni, 24 decembrie, după ce a ieşit de la prefectura de poliţie din Paris, unde i-a vizitat pe poliţiştii mobilizaţi pentru “actul VI” al manifestaţiilor de sâmbătă

Tonul s-a schimbat. După ce s-a arătat surd la dialog la începutul mişcării “vestelor galbene”, executivul a decis în sfârşit să asculte nemulţumirea şi să facă mai multe concesii – a căror factură va fi în final “de ordinul a 10 miliarde de euro”.

Totuşi, manifestaţiile continuă şi, potrivit ministrului de interne, 33.600 de persoane au participat la “actul VI” sâmbătă, când au fost observate scene de violenţă (contra poliţiştilor sau contra manifestanţilor).

Astfel, poliţişti pe motociclete au fost atacaţi de manifestanţi pe Champs-Élysées. Potrivit desfăşurării faptelor cunoscute de pe imaginile video disponibile pe reţelele de socializare, angajaţii poliţiei au lansat grenade în direcţia mulţimii şi apoi au fost ţinta proiectilelor. Vizibil depăşiţi, agenţii au făcut uz de gaze lacrimogene. Unul dintre ei a scos arma de serviciu cu care a ameninţat timp de trei secunde pentru a-şi proteja colegii şi a-i respinge pe manifestanţi. Poliţiştii au luat-o până la urmă la fugă, abandonându-şi unul dintre vehicule, pe care au venit să-l recupereze mai târziu. Nimeni n-a fost rănit, nici reţinut.

Philippe regretă “declaraţii uneori cu amprentă de antisemitism”

Luni dimineaţă, Édouard Philippe a mers la prefectura de poliţie din Paris pentru a-i vizita pe “motocicliştii din Compania de securizare şi intervenţie a prefecturii de poliţie”, din care provin cei trei angajaţi ai poliţiei care erau să fie linşaţi (vezi imagini pe Figaro Live). Rămas circa o jumătate de oră, premierul a vorbit la plecare. El a ţinut să “exprime toată hotărârea guvernului de a reinstaura ordinea şi a face în aşa fel încât ţara noastră să poată (…) plănui (viitorul) cu încredere, nu cu neîncredere”.

“Remarc că pe măsură ce se prelungeşte, această mişcare a ‘vestelor galbene’ se traduce printr-o radicalizare de mare violenţă”, a arătat el. În opinia lui, răspunsul executivului – şi în special “marea dezbatere” naţională, – “cere revenirea la ordine, cere să înceteze aceste provocări (şi) aceste declaraţii uneori cu amprentă de antisemitism, (ca şi) această violenţă (şi) această dorinţă de a distruge (şi) uneori de a ataca forţele de ordine”.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă duminică

Cât despre “angajaţii” care “au făcut obiectul unei agresiuni de foarte mare violenţă în timpul misiunii lor” şi pe care “a venit să-i salute şi cărora a venit să le mulţumească”, prim-ministrul i-a asigurat că “totul este pus în acţiune pentru a-i identifica pe autorii violenţelor, a-i trimite în faţa justiţiei şi a face în aşa fel încât ei să poată fi pedepsiţi sever”. El a subliniat apoi “stăpânirea de care au dat dovadă” poliţiştii în gestionarea evenimentelor.

Duminică, parchetul din Paris a anunţat că a sesizat primul district de poliţie judiciară cu o anchetă în flagrant pentru violenţe intenţionate cu arme într-o adunare, asupra unor persoane deţinând autoritatea publică şi pentru distrugerea de bunuri publice.

Invitat la BFMTV sâmbătă, secretarul de stat din Ministerul de interne Laurent Nuñez a arătat că forţele de ordine au făcut 220 de interpelări şi 81 de arestări preventive. El a amintit de asemenea că, aşa cum indică procedura, poliţistul care a ameninţat cu arma ar trebui să facă un raport privind condiţiile în care a acţionat.

Autor: Arthur Berdah