“Timişoara va avea soarta tuturor celor care au avut curajul să determine istoria înaintea altora”

Octavian Paler

La Timișoara, un spectacol încărcat de istorie şi luminat cu foc a însuflețit Piaţa Sf. Gheorghe, o reconstituire istorică și medievală, demonstrații de luptă, prezentare de echipament, arme, armuri, dar și o lecție interactivă de istorie, a adus un plus de valoare evenimentelor dedicate expoziției România 100 – Eu aleg România.

Sute de spectatori au urmărit cu sufletul la gură spectacolul de foc al trupei Deep6 Project şi au ascultat melodiile interpretate de formația de world music Peregrinii din Timişoara

Primarul Nicolae Robu s-a alăturat timișorenilor, care au ieșit cu mic cu mare, într-un număr impresionant, să participe la manifestări.

„Este o lecţie de istorie, o lecţie de cultură, în egală măsură”, a apreciat Nicolae Robu, primarul Timişoarei, invitat la eveniment.

Inaugurarea expoziţiei România 100 – Eu aleg România de la Timişoara s-a bucurat şi de sprijinul municipalităţii şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş.

În an Centenar, trebuie conştientizat rolul deosebit pe care Banatul l-a avut în realizarea Marii Uniri din 1918, consideră Sorin Vlad Predescu, director executiv al al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş.

Spectacolul s-a încheiat cu un show spectaculos de lumină și foc, jonglerii cu flăcări și jerbe de jar.

Seria evenimentelor de la Timișoara a continuat în data de 17 octombrie. Intitulat “Cronici de Lumină”, spectacolul a debutat cu temele istorice ale show-urilor precedente, argumentate coregrafic și muzical, oferind momente spectaculoase de teatru și coregrafii de foc pe muzică live, dar pe o temă generală diferențiată, prin tematică și repertoriu, de conținutul spectacolelor de vernisaj.

Spectacolele  s-au constituit în evenimente puternice în stilul concertelor live de muzică veche, însoțite de coregrafii și teatru medieval, prezentate la cele mai pretențioase festivaluri cu temă de reconstituire istorică. Spectacolul comun al muzicienilor și dansatorilor din trupa de world music Peregrinii și al actorilor și jonglerilor din trupa Deep6 Project a fost organizat de Radio Timișoara.

Peregrinii au asigurat repertoriul și interpretarea live, iar trupa Deep6 Project a completat evenimentul, interpretând momentele de foc și lumină. Scenariul acestui show, diferit de primele spectacole de la vernisaj, a fost de asemenea construit pe tema istorică a proiectului “România 100 Eu Aleg România”.

Expoziția “România 100 – Eu aleg România” este un proiect cultural Radio România, finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale.