Economii

Circa 53% dintre bulgari nu pot face faţă problemelor financiare neaşteptate de anul trecut, indică rezultatele unei analize a Eurostat privind ponderea persoanelor din UE care s-au confruntat cu cheltuieli financiare neprevăzute în 2017. Indicatorul mediu al UE pentru persoanele care nu au putut răspunde în mod adecvat provocărilor financiare neaşteptate de anul trecut a fost de 34%, potrivit statisticilor europene. Cu toate acestea, Eurostat a raportat că ponderea bulgarilor care au avut probleme similare anul trecut a scăzut cu un procent comparativ cu anul 2016, atunci când 54% dintre aceştia nu au reuşit să facă faţă  provocărilor financiare. În ansamblu, ponderea persoanelor cu probleme similare în UE s-a diminuat cu 2,5% – de la 36,5% în 2016 – la 34% anul trecut, remarcă Eurostat. Statisticile europene arată, de asemenea, câte procente dintre europeni nu îşi pot permite să cumpere o maşină (nouă sau veche) – acest indicator este de 7% pentru UE, pentru Bulgaria – 20%, iar pentru România – 30%.

Problemele financiare ale bulgarilor sunt confirmate şi de alte date ale statisticilor interne privind bunăstarea lor: circa 46% dintre bulgari au o atitudine negativă cu privire la economiile lor, neavând posibilitatea de a pune bani deoparte. 70% dintre bulgari nu îşi permit să cheltuie mulţi bani pe reparaţiile necesare în locuinţă. Aproximativ 80% dintre cetăţenii Bulgariei bulgari nu îşi pot achiziţiona o locuinţă nouă în decursul unui an calendaristic. Cea mai mică pondere a cetăţenilor europeni care nu au putut face faţă problemelor financiare a fost înregistrată în ultimul an în Malta – doar 15%, potrivit Eurostat. Cea mai mare pondere a persoanelor cu probleme în ceea ce priveşte cheltuielile financiare a fost înregistrată în Letonia – 60%, Croaţia – 56%, Bulgaria – 53%, România – 52%, Lituania şi Cipru – cu câte 50%. În ţările cu economii dezvoltate, cum ar fi Italia, Spania, Marea Britanie şi Franţa, proporţia persoanelor care nu ar face faţă problemelor financiare neaşteptate a variat de la 38% în Italia – până la 35% în Marea Britanie.