Meşteşuguri tradiţionale tătăreşti, readuse la viaţă  în cadrul evenimentului dedicat Zilelor Dobrogei

Ziua Dobrogei se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 14 noiembrie, fiind instituită prin Legea 230/2015. Este ziua în care provincia a revenit la România, acum 140 de ani. La împlinirea a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la țara-mamă, atât în Constanța, cât și în Tulcea, au loc o serie de evenimente ce marchează această sărbătoare.

            Evenimentul „Zilele Dobrogei” s-a desfăşurat la Pavilionul Expozițional şi a fost organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanta, ȋn parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanţa, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea şi al Asociației de Management al Destinației Turistice Delta-Dunării.

Manifestarea a reunit meşteşugari români şi etnici tătari, ruşi-lipoveni, turci, aromâni din toate colţurile Dobrogei. În cadrul evenimentului, au fost promovate întreaga ofertă a destinației prin meșteșuguri, vinuri, gastronomie și turism.

Vizitând standurile am semnalat și meșteri artizani, care decorează materiale oferite de natură prin pictare, obținând obiecte decorative diverse. Este vorba despre meşterul de etnie tătară, Geanbai Nedin, care ilustrează cu motivele  orientale vegetale și geometrice moștenire a străbuinilor săi din Crimeea.

La standul dedicat meşterilor artizani tulceni, un loc aparte era destinat tărtăcuțelor pictate, tăviţelor din lemn, măsuţelor pictate cu motive orientale de meşterul popular tătăr Geambai Nedin din Tulcea.

 

Ornamentele specifice artei orientale precum: laleaua, ochiul turcesc, simbolurile vegetale sunt pictate cu dibăcie de Nedin pe obictele din lemn şi pe tărtăcuţe.

În picturile sale descoperim foarte multe detalii, ceea ce crează intuitiv un fel de semnătură personală. Laleaua este pictată pe orice obiect creat de meşterul popular. Laleaua are o simbolistică aparte în arta orientală turcească. Astfel, în timpul imperiului otoman cuvântul pentru lalea avea aceleași litere ca pentru scrierea cuvântului Allah, de unde și explicația folosirii ei ca simbol al divinității și ca floare din Grădina Paradisului. Turcii au fost cei care au adus lalele în Europa la jumătatea secolului al XVI lea.

Culoarea albastră este predominantă în lucrările meşterului, deoarece, albastrul (turcoazul) este simbolul vechilor turci.

Un alt simbol din lucrările maestrului este „ochiul”, denumirea turcească dată acestei amulete protejează o persoană împotriva „ochiului rău” adică a deochiului. În credinţa poporului turc, „ochiul” te protejeaza de toate energiile negative, îţi protejează casa, biroul şi pe cei iubiţi.

Străbunii lui Nedin au venit din Crimeea şi s-au aşezat în sudul Dobrogei, în satul Şiriu, denumire care e derivată din „sevriu”, adică „frumos”. Din partea tatălui au venit după războiul ruso – turc din 1853 – 1856; strămoşii dinspre mamă sunt tot din Crimeea. Geanbai Nedin este membru marcant al Filialei Tulcea a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România.

Despre meşteşug şi mai ales cum a început să confecţioneze aceste minuni artistice meşterul ne poveşteşte astfel: „Soacra mea avea cătrune la baltă. Una, două. Una, două, trei. S-au făcut din ce în ce mai multe. Soţia m-a sfătuit să nu fac oricum treaba asta, ci cu modele specific tătăreşti. Le-am căutat amândoi pe internet: ne-am uitat după costume populare, am cercetat cărţi. La început am mers pe arabescuri, pe partea otomană, după care ne-am gândit să exploatăm latura tătară. Eu dezvolt elementul brut. Cât despre cătrună: o semeni în primăvară, ea creşte; după ce cade prima brumă se adună şi o ţii până-n primăvară să se usuce. Dacă o lucrezi mai devreme, se face ca pielea de elefant. Am căutat împreună culorile tradiţionale, iar uşor – uşor am început să lucrez aşa cum am simţit”.

După ce tratează tărtăcuţa cu oxid de zinc, o colorează cu vopsea acrilică şi începe să-i dea o formă utilă, obiecte pe care omul să le folosească (o veioză, un element decorativ, boluri pentru ţinut chei sau bomboane, coşuri pentru ouă de Paşti, amulete, instrumente muzicale precum o mandolină sau chiar tobiţă).

Meşterul Geanbai pentru a promova meşteşugul tradiţional tătăresc, partcipă la târguri şi expoziţii ori de câte ori are ocazia.

Pentru a putea cunoaște și înțelege viața, munca unui meșteșugar este nevoie să-i cunoaștem istoria neamului, a comunității din care provine și/sau a celei pentru care lucrează. Meșterul dobrogean, ca de altfel, orice meșter a dobândit o îndeletnicire de la un alt meșter care a știut să transforme, cu unelte simple, resursele locale în obiecte utile întregii comunități. Atunci când comunitatea a evoluat, a evoluat și meșteșugul. Procesul este continuu, iar azi asistăm la mutațiile necesare adaptării unei lumi care se globalizează și la schimbări culturale și sociale ce se produc în toate societățile și în cele rurale, oricât de coservatoare ar fi ele. Făcute să răspundă nevoilor fundamentale ale omului, meșteșugurile tradiționale sunt, în general, aceleași pe tot globul, folosind unelte și materiale similare.

 

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

 

Bibliografie : Titov, Iuliana şi Chiselev Alexandru, Meşteşuguri tradiţionale din Delta Dunării. Raport de cercetare, Inst. de cercetări eco-muzeale Tulcea, Bucureşti, 2015.