Ziua de 21 noiembrie este celebrată în calendarul religios ca sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi sărbătoare populară având ca simbol lumina, în două accepţiuni: lumina ochilor (văzul) şi lumina de veci.

(varianta audio a rubricii)

„Împlinindu-se trei ani de la naşterea prea curatei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să aducă în dar lui Dumnezeu pre cel născut”[1]. Şi au dus la biserică pe „prunca cea de trei ani, prea curata Fecioară Maria”. Fiind ziua intrării în Biserică a „Bisericii lui Dumnezeu cea însufleţită”, ziua este semnificativă pentru „lumina din suflet”, pe care ţi-o dă credinţa şi „lumina ochilor”, care este copilul.

Spune mama, privindu-şi cu dragoste odorul: „Deschid ochii pe el şi vreau să-i închid pe el”. De aceea, în clipa cea de pe urmă părinţii vor    să-şi vadă copiii, „să-nchidă ochii pe ei”, iar dacă ursitoarele au rupt firul vieţii copilului nefiresc şi el, copilul, s-a călătorit înaintea părinţilor, aceştia spun: „Mi s-a stins lumina sufletului”, „ochii mei sunt goi”.

Ziua de Ovidenie este ziua în care începe iarna, spun bătrânii. E Prag. Astfel se motivează şi practicile de aflare a ursitului. Şi tot din această zi fermecătoarele încep să vrăjească. De aceea se ung ferestrele cu usturoi, să se alunge farmecele.

Se crede că numai lumânarea de la Ovidenie „e bună de ursit în fântână, spre a-şi vedea soţul”.[2]

Şi cum vremea propice pentru făcut farmece începea, bătrânele ungeau uşa şi gura cuptorului zicând:

Eu nu ung uşa (sau gura) cuptorului,

Da’ ung ochii duşmanului.

Procedând astfel nu va fi vorbit de rău în lume.[3] Expresia a unge ochii cuiva cu ceva semnifică a da ceva cuiva pentru a-ţi face voia. Practica rituală susţine această semnificaţie şi prin reducţie se spune: Unge cu ceva şi câştigi!

Dar ce-i făcut cu vrajă ca prin farmec se risipeşte. Însă omul e dator să-ncerce şi bune şi rele. A unge uşa cuptorului pentru a nu te vorbi satul de rău e o credinţă, ce rău să-nsemne?

Mai „spoieşti” cuptorul, mai astâmperi năduful din suflet, mai  trece-o sărbătoare. Rămâne credinţa însă că „lumina” de la Ovidenie alungă întunericul din suflet şi din Cea Lume! 

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

[1] Vieţile Sfinţilor, III, p. 959.

[2] Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, 1995, p. 243.

[3] Tudor Pamfile, op. cit., p. 215.