Marea sărbătoare religioasă şi populară Sfântul Dumitru marchează deschiderea unui străvechi sezon pastoral de 6 luni. Este momentul când prin practici rituale se face liantul între Lumea cu Dor şi Lumea fără Dor. Moşii de Sâmedru ocupă un loc prioritar în complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor.  În Oltenia, de Sâmedru, în zona Calafatului, la Desa se derulează o secvenţă importantă a unui obicei tradiţional cu amplu scenariu ritual, ceremonial numit Sărindarul de obşte.

(varianta audio a rubricii)

Cercetările de teren realizate de reputatul folclorist Al. I. Amzulescu au evidenţiat trisecvenţialitatea acestui obicei.

Un prim moment „purtarea sărindarului” are loc în lunile februarie-martie când familiile fiecărei uliţe se leagă într-o ceată pentru a prăznui sărindarul lor de obşte. Al doilea moment, „slobozirea apelor” se desfăşoară în prima săptămână a lui septembrie.  În ambele momente bărbaţii nu participă. Al treilea însă, ce se petrece de Sfântul Dumitru, denumit „ spargerea sărindarului de obşte” reuneşte pe toţi membrii comunităţii.

Ineditul şi frumuseţea obiceiului l-au determinat pe marele folclorist Al. I. Amzulescu să realizeze un film în anul 1968, film circumscris în seria de circulaţie internaţională Enciclopaedia Cinematographica. Acesta a fost produs de Institutul de Film ştiinţific din Göttingen, Germania.

Spargerea sărindarului de obşte are câteva detalii semnificative: este un ospăţ bogat făcut de cetele de sărindar, la care participă toţi sătenii, timp de două zile. Este prilej de cântec şi joc, în preajma fântânii (simbolul apei), la care nu lipsesc pomii vieţii împodobiţi cu ghirlande şi dulciuri. Elementul care trimite cu gândul la cinstirea moşilor îl constituia apariţia măştilor închipuind bătrânii bărboşi. Apar astfel simbolic viii şi morţii, o „întâlnire” a generaţiilor.

Se configurează astfel o vie mitologie a cultului strămoşilor şi credinţa în unitatea obştii. Este o perindare a generaţiilor, legate prin sărindarul de obşte, care trimite la ideea de perenitate.

Spargerea sărindarului se încheie cu un foc mare, peste care sar tinerii, focul ştiut drept Focul lui Sâmedru. Este un prilej de petrecere şi de revigorare a legăturilor cu ceata de vârstă, de implicare în viaţa comunităţii a tinerilor familii şi de amintire a celor plecaţi în Lumea fără dor.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune