În perioada 14 – 16 septembrie 2018, la Universitatea din Craiova se desfășoară  al X-lea Simpozion internaţional de italienistică, sub genericul „Limba și literatura italiană în prezent și în istorie”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Secția de Limbă și literatură italiană, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Sociale al Universităţii pentru Străini din Perugia. Participă peste 60 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Camerun, Croația, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria, S.U.A. şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Reputați italieniști vor susține conferințele plenare: Massimo Arcangeli (Universitatea din Cagliari), Walter Zidarič (Universitatea din Nantes), Immacolata Tempesta (Universitatea din Salento), Smaranda Bratu Elian (Universitatea din București).

În cadrul evenimentului academic vor fi lansate mai multe volume, dintre care amintim  În căutarea tărâmului promis: italienii din România (Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2017); Elena PÎRVU (a cura di), Il tempo e lo spazio nella lingua e nella letteratura italiana. Atti dell’VIII Convegno internazionale di italianistica dell’Università di Craiova, 16-17 settembre 2016 (Firenze, Editore Franco Cesati, 2018). Vor fi prezentate și reviste culturale, ce cuprind articole despre cultura italiană promovată în România, precum Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române, rivista interculturale bilingue / revistă interculturală bilingvă.

Deschiderea evenimentului a avut loc astăzi, 14 septembrie 2018, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, în prezenţa domnului prof. Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Italiei în România.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune