În miezul zilei de 28 august, trei promoţii de foşti elevi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula şi-au dat întâlnire în fostul alma-mater. Absolvenţii promoţiilor 1958–62, 1959–63, 1960–64 nu s-au adunat pentru o aniversare rotundă, ci pentru bucuria de a fi împreună, de a se reîntâlni, de a depăna amintiri comune. „Este o mare-mare bucurie pentru noi să ne reîntâlnim, dar este şi o zi foarte tristă, pentru că ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi, ne veghează de acolo de sus…”, au spus mai mulţi foşti elevi.

Întâlnirea nu a decurs în mod tradiţional, cu oră de diriginţie, deoarece nici unul dintre foştii diriginţi nu mai sunt printre cei vii. Foştii elevi au fost salutaţi de directoarea actuală a liceului, doamna Maria Gurzău Czeglédi, care le-a vorbit despre situaţia de azi a instituţiei, care este tot mai numeroasă şi tot mai modernă, iar copiii care azi frecventează această şcoală au mult mai multe posibilităţi faţă de părinţii sau bunicii lor. Totodată şi-a exprimat bucuria că mulţi dintre foştii elevi, din primele promoţii, şi-au dat copiii sau nepoţii la această şcoală, întărind în continuare spiritul familial al acestei instituţii.

La începutul întâlnirii am văzut în ochii multora lacrimile bucuriei, iar mai târziu lacrimile trecerii, gândindu-se şi aprinzând câte-o lumânare pentru colegii şi profesorii care nu mai sunt pe acest pământ.

Cele trei promoţii de foşti elevi au petrecut împreună ore frumoase, pline cu amintiri comune, şi s-au despărţit în speranţa revederii cât mai curând în sănătate.

 

 

Interlocutori: Maria Sarca Zombai, care a devenit profesoară în satul său natal și Gheorghe Ardelean, care a urmat carieră comercială, diplomatică, ambii din Chitighaz.

Reporter: Tiberiu Boca

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef Foaia românească

Foto: Foaia românească