Publicul nu va avea acces cu umbrele, chiar dacă plouă.
Publicul spectator la Festivalul Internațional Cerbul de Aur va trebui să respecte câteva reguli stricte stabilite de reprezentanții TVR pentru a putea avea acces în zona de spectacol amplasată în Piața Sfatului din Brașov. Astfel, publicul nu va putea intra cu umbrele, chiar dacă va ploua, organizatorii recomandând folosirea pelerinelor de ploaie. De asemenea este interzis ca spectatorii să aibă asupra lor aparate de fotografiat sau de filmat, tablete de orice fel sau aparate tip go-pro și selfie-stick-uri.
Spectatorii nu pot intra cu sticle de parfum, indiferent de dimensiunea flaconului, căști de motociclist, cutii sau PET-uri, artificii, spray-uri, băuturi, mâncare, rucsacuri, genți și bagaje voluminoase, lasere, biciclete și trotinete, precum și animale de companie. Copiii, indiferent de vârstă, vor avea acces la festival doar însoțiți de un adult și pe bază de bilet.
Accesul în zona de spectacol se va face începând cu ora 17.30, pe baza biletului, iar dacă spectatorii vor să părăsească incinta și să se reîntoarcă vor purta o brățară care, împreună cu biletul, atestă dreptul de acces.
Radio România este co-producător al festivalului.

Vali BLAJOVAN