În timp ce membrii Mişcării 5 Stele sunt implicaţi în cruciada care foarte probabil va duce la o reducere a pensiilor, Liga Nordului studiază un plan menit să-i scutească de impozite pe toţi pensionarii care se vor muta în satele depopulate din Sardinia, Sicilia şi Calabria. Matteo Salvini vorbeşte tot mai clar de un “model Portugalia” aplicabil în Italia, care va trebui să fie din ce în ce mai capabilă să atragă pensionari chiar şi din străinătate: „În acelaşi timp mă gândesc şi la o idee pe care am discutat-o personal cu un grup de studiu: şi anume o scutire fiscală pentru pensionari după modelul celei din Portugalia unde doar anul trecut s-au mutat din Italia peste 4.000 de pensionari care reuşesc să economisească 30% la plata taxelor”. Apoi, ministrul a adăugat: „Cred că anumite zone ale ţării noastre sunt cu siguranţă mai frumoase şi mai primitoare decât Portugalia. Cu o scutire fiscală similară vom putea atrage capitaluri, investiţii, vom putea redeschide multe magazine”.

Şi de fapt, chiar în această direcţie merge şi propunerea făcută de profesorul Alberto Barmbilla, expert pe probleme de securitate socială şi unul dintre consilierii economici ai primului-ministru: „Municipalităţile care doresc să aplice scutirea de impozite pot prezenta un plan sanitar pe termen scurt”, a declarat Barmbilla pentru cotidianul La Repubblica. Pe scurt, prin acest plan al Ligii Nordului, pensionarii italieni vor putea prefera marea din sudul Italiei celei din Insulele Canare sau din Portugalia.

Articol de Franco Grilli