Președintele Vladimir Putin se va întâlni, sâmbătă,  cu cancelarul german Angela Merkel, la castelul Meseberg, reședința guvernului german din landul Brandenburg. Întâlnirea anterioară dintre cei doi lideri a avut loc la Soci, pe 18 mai, și atunci au discutat despre situația din Donbas și Crimeea, precum și despre proiectul „North Stream – 2“.

Aşa cum publică NEZAVISIMAIA GAZETA, printre subiectele majore, abordate atunci, agenţia germană de ştiri N-tv se referă la marea politică mondială. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului german Stefan Seibert, pe ordinea de zi sunt probleme referitoare la stadiul relațiilor ruso-germane, conflictul sirian, situația din estul Ucrainei și problemele legate de energie. Seibert crede că va fi o „conversație amănunțită”. În același timp, el a subliniat că, pentru Germania, este important „să se menţină rolul Ucrainei în tranzitul gazului rusesc spre Europa.“

În drumul său spre Berlin, Vladimir Putin, intenţionează  ca, pe 18 august, să participe şi la nunta ministrului de externe al Austriei, Karin Kneissl, a confirmat secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov.

„Da, în drumul său spre Berlin se va opri şi în Austria, la nunta şefei diplomaţiei austriece” – a declarat Peskov. La rândul său, consilierul preşedintelui rus Iuri Uşakov a anunţat că invitaţia de participare la nuntă a fost făcută în timpul vizitei lui Vladimir Putin la Viena, iar acum, cu deplasarea la Berlin, s-a ivit ocazia de a participa. „Ne vom opri şi o vom felicita” – a declarat Uşakov.

Ceremonia de căsătorie a ministrului austriac de externe Karin Kneissl va avea loc în sudul landului Stiria, sâmbătă, 18 august, printre podgorii. Iniţial, nunta era planificată să se desfăşoare în oraşul Gamlitz, însă ulterior a fost luată hotărârea schimbării locului de desfăşurare a evenimentului.

Publicaţia Kronen Zeitung a anunţat că, în timpul ceremoniei, securitatea va fi asigurată de ofiţeri ai subunităţii speciale austriece „Kobra”, care primesc instrucţiuni privind protecţia ministrului austriac de externe şi a viitorului ei soţ, Wolfgang Meilinger.

Amintim că, în ajunul vizitei sale la Moscova, din luna martie anul curent, Karin Kneissl a declarat că în perioada preşedinţiei Austriei a Consiliului UE, ea se va pronunţat pentru dialogul cu Moscova, cu scopul restabilirii încrederii între Uniunea Europeană şi Rusia, informează agenţia de ştiri TASS (Rusia).