Vine luna lui Cuptor, pui de seceriş în zori!”

De-ndată ce a trecut sărbătoarea Sfântului Petru spicele bogate-n bătaia zorilor de zi aşteaptă să fie secerate. Pe vremea caniculară, casele mai găzduiau doar bătrânii şi copiii, toată suflarea pleca la câmp ca să isprăvească lucrul până la lăsatul căldurii celei mari. Luau toate neamurile, şi ramurile de salcie de la Florii ca să se-ncingă oamenii peste mijloc, să nu-i doară de atâta aplecat la secerat, luau de-ale gurii şi de ostoit setea şi gândeau la snopii de grâu pe care-i lăsau în urmă când ziua se sfârşea.

(varianta audio a rubricii)

Pe vremuri, femeile bătrâne făceau mâncare să nu ţi se aplece de căldură, spre exemplu chisăliţa, o fiertură acrişoară din corcoduşe, „legată” cu un strop de mălai, „mâncai până simţeai burta cum ţi-o ia înainte”.

Aşa şi sunt fotografiile de-acum un veac. Copiii cu burta mare, femeile cu maramă şi bărbaţii cu chimir, cam atât ţineai minte după ce vedeai o fotografie pusă-n ramă de-asupra de masa-dulap din camera din faţă.

Şi cum în luna lui august căldura-i mare, să nu lipsească apa ţinută în ulcior de Oboga sau Hurez, pus la umbra snopilor. Prin Oltenia pe vremuri se bea şi poşircă, vândută din butoaie chiar de poşircari. Poşirca era un fel de oţet din vin sau din fructe, diluat cu apă. Bun să taie greaţa pe căldură!

Toate erau gândite ca viaţa să nu lase trecerile să apese greu peste sufletul omului. Grija pentru trup şi grija pentru suflet dădeau „arşiţa” dragostelor nemărturisite.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune