În fiecare an la finalul lunii mai Seghedinul îmbracă straie de sărbătoare de zilele oraşului. Cu acest prilej se organizează una dintre cele mai mari şi colorate festivaluri ale regiunii, vizitat de sute de mii de localnici şi turişti. Festivalul vinului, gastronomie, concerte, târg al meşteşugarilor, expoziţii, concurs al bărcilor dragon pe Tisa, programe culturale şi foc de artificii – 10 zile, 10 locaţii, 160 de vinificatori, 200 de meşteşugari şi 250 de programe – toate pentru buna dispoziţie a vizitatorilor.

În organizarea Asociaţiei Culturale Múzsa din Csongrád în zilele de 26 şi 27 mai a avut loc în piaţa Dugonics festivalul naţionalităţilor, unde a fost invitat şi Ansamblul Folcloric „Transilvania” al Colegiului Național „Decebal” din Deva, care a prezentat dansuri populare de pe Valea Mureşului, Grupul de interprete „Poienița” a adus pe scenă cântece consacrate, iar secțiunea săsească a Ansamblului câteva dansuri specifice sașilor din Transilvania.

În forma actuală, Ansamblul Folcloric „Transilvania” al Colegiului Național „Decebal” din Deva a luat ființă în 2014, ca o continuare firească a tradițiilor școlii de a valorifica obiceiurile, cântecele populare și portul specific zonei Hunedoarei. Din dragoste pentru dansul și cântecul popular, inițiatorii au strâns în jurul lor niște tineri, păstrători de cântece și dansuri populare de pe Valea Mureșului, din zona Făgărașului, mărginimea Sibiului, Țara Moților, Ținutul Pădurenilor şi Banat. Grupul de interprete Poienița aduce pe scenă cântece consacrate, precum: Zi-i bade cu fluiera, Bade unde-ai fost aseară, Am prins drag de gura dulce, Bădișor de la mioare, Joacă-mă bădiță bine, promovând valori care definesc frumusețea, eleganța, profunzimea și complexitatea tradițiilor populare românești, iar dansatorii au învățat și demonstrat măreția țarinilor moțești, jocurile bănățene, jocuri din Făgăraș și originalele jocuri din Pădureni. Secțiunea săsească a Ansamblului aduce pe scenă polca, valsul și alte dansuri de salon, valorificând elementele specifice de folclor ale sașilor din Transilvania, în special al comunităților din zona Orăștiei și Sebeș.

În ultimii ani ansamblul a reprezentat România la festivaluri internaționale. Calitatea spectacolelor prezentate, bucuria de a dansa, plăcerea actului artistic, dăruirea și frumusețea dansurilor și a melodiilor populare au convins juriul și au obținut numeroase premii importante, promovând astfel colaborarea între tinerii din diverse țări.

Noi am stat de vorbă cu Florin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebal” din Deva şi cu Olivia Nițescu, profesor la acelaşi colegiu, coordonatorul Ansamblului folcloric Transilvania.

 

A consemnat: Iulia Kaupert – redactor coordonator MTVA, emisiunile în limba română

 Foto: Florin Ilieș, Iulia Kaupert