Primăria Comunei Șvinița din județul Mehedinți în colaborare cu Uniunea Sârbilor din România a organizat sâmbătă, 26 mai 2018, cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Festivalul Înfrățirii”, prilej de întâlnire a reprezentanților localităților deja înfrățite, dar și de stabilire a unor colaborări cu alte localități.

 

La festival au participat oficialități și ansambluri artistice din localitățile:

StaroNagoricane – Macedonia;

DonjiMilanovat, Rgotina, Bor, Bela Ţrkva, Krusevaţ și Liubicevat – Serbia;

Moldova Nouă, Radimna, Orșova și Șvinița – România.

De asemenea, au fost prezenți deputat Alina Teiș, Nicolae Draghia – prefectul județului Mehedinți și Octavian Tuțu – subprefect. Cu această ocazie, la biserica din localitate a avut loc slujba de înfrățire a ansamblului artistic Dunav din Șvinița cu ansamblul din Bela Ţrkva ( KUSICI ) din Serbia.

În cadrul „Festivalului Înfrățirii” au avut loc o paradă a costumelor populare și un program artistic prezentat de formațiile artistice invitate precum și balul festivalului. Sărbătoarea a continuat în comuna Șvinița și duminică, 27 mai, de Rusalii, cu Ziua Comunei, când fii satului au revinit acasă și au petrecut alături de rude și consăteni. Programul zilei a cuprins slujba și tăierea colacului de Rusalii în biserica din comună, program artistic și acordarea de premii și tradiționalul bal de Rusalii susținut artistic de ansamblul Dunav al comunei și de formația de muzică populară sârbească ,,ŢuleGeorgevici”. 

A consemnat Ludovic Vulea, redactor Radio România Oltenia Craiova