“Situația rămâne fragilă”. Comisarul european pentru imigrație, Dimitris Avramopoulos, nu ascunde acest lucru. În ultimii ani au fost realizate unele progrese, dar nu destul de multe pentru a putea spune că s-a găsit o soluţie la spinoasa problemă a gestionării fenomenului migrației. Ultimele cifre furnizate de Comisia Europeană în raportul privind progresele înregistrate în gestionarea fluxurilor demonstrează că problema este departe de a fi rezolvată. Marţi, comisarul Avramopoulos a cerut Italiei să nu schimbe politicile de imigrare.

Acordul cu Turcia nu mai funcţionează?

În 2016, UE și Turcia au semnat un pact pentru a opri sosirile migranților. Comparativ cu atunci, numărul solicitanților de azil “continuă să fie foarte mic”, ceea ce înseamnă că acordul a funcționat. Numai că acum pare să nu mai funcționeze. Funcţionarii de la Bruxelles au observat că „începând cu luna martie a anului 2018, numărul sosirilor din Turcia a înregistrat o creștere semnificativă, atât pentru insulele grecești (9.349 de la începutul anului 2018) cât și pentru frontiera terestră (6.108 până în prezent).“ În special aici, numărul cetățenilor din afara UE a crescut de nouă ori comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017. Un adevărat semnal de alarmă.

A crescut şi numărul migranţilor proveniţi din zona Balcanilor de vest?

Solicitanții de azil nu ajung în UE doar prin traseul din estul Mediteranei, mai există şi ruta balcanică, cea închisă teoretic de către UE printr-un efort diplomatic și economic. Executivul UE nu poate să nu recunoască că da, “în general situația de-a lungul traseului Balcanilor de Vest s-a stabilizat”, însă în același timp “în ultimele luni au fost raportate mai multe deplasări prin Albania, Muntenegru și Bosnia-Herțegovina”. Sunt semnale care nu trebuie subestimate, iar multe persoane pariază pe faptul că liderii UE care se vor întâlni miercuri seara la Sofia pentru summitul Balcanilor vor discuta acest subiect cu partenerii din zonă.

În Italia s-au înregistrat mai puţine debarcări

Mai există apoi ruta centrală mediteraneană, cea care priveşte îndeaproape Italia. Aici, în primele luni ale acestui an, s-a înregistrat o reducere de 77% a debarcărilor comparativ cu cele din aceeași perioadă a anului 2017. O veste bună pentru autoritățile italiene, veste care riscă să se transforme însă într-un clasic bumerang. Deoarece în cazul în care țara nu ar mai fi considerată în situație de urgență, consecinţa directă ar fi o ulterioară dezangajare a partenerilor europeni. Apropo de Europa: autorităţile de la Bruxelles reamintesc faptul că UE a dat o mână de ajutor. Împreună cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în 2018 au fost efectuate repatrieri voluntare din Libia pentru 6.185 de oameni, persoane care nu s-au îmbarcat de pe coastele italiene. Impresia este însă că în țară nu sunt percepute toate aceste progrese, în timp nemulțumirea generală față de rezistența unor state membre de a se ocupa de o parte a solicitanților de azil care sosesc în Italia creşte din ce în ce mai mult.

UE insistă asupra reformei sistemului comun de azil

Avramopoulos insistă asupra necesităţii de a reforma până în luna iunie sistemul comun de azil. Este, probabil, unul dintre ultimii care refuză să accepte faptul că reforma Regulamentului Dublin, sistemul juridic al mecanismului gazdă al UE, nu va funcţiona în aceşti termeni. „Situația continuă să fie fragilă, iar munca noastră este departe de a fi terminată“, repetă Comisarul. De-aici şi invitaţia adresată tuturor de a trimite “urgent” oameni şi instrumente de frontieră pentru operațiunile Pazei de Coastă și a graniței europene, dar şi de a „ajunge până în luna iunie la un acord privind reforma noastră în materie de azil.“ Cadrul situației „ne amintește că nu mai avem nici un moment de pierdut.“ Numai că statele nu urmează Comisia. Fapt demonstrat de lipsa de resurse din Fondul fiduciar pentru Africa, conceput special pentru a investi în continent astfel încât să se prevină plecările. Lipsesc 1,2 miliarde de euro, resurse promise de capitalele europene care nu şi-au ţinut însă cuvântul.

Articol de Emanuele Bonini