La 21 mai se sărbătoreşte Sfântul Constantin, cel ce a construit Cetatea Bizanţului şi care a reunit pe toţi episcopii Imperiului într-o adunare numită sinod, la Niceea în anul 325 d. Hr. Se sărbătoreşte împreună cu Sfânta Elena, Împărăteasa Elena, mama sa. Este o mare sărbătoare, în care sunt celebrate smerenia, ca atitudine creştinească şi libertatea Bisericii Creştine.

(varianta audio a rubricii)

Acestea sunt reperele esenţiale ale sărbătorii religioase. Ziua este însă şi o sărbătoare populară, cunoscută sub numele de Constandinul Puilor.

Este momentul în care păsările pădurii îşi învaţă puii să zboare. Firescul lumii este de regăsit şi în succesiunea gesturilor… păsăreşti. Tineretul păsăret se reuneşte prin grai, grai ce şi-l capătă de Vlasie. Se plac şi se-mperechează, după legea firii, la Dragobete. Îşi construiesc cuibul împreună, întotdeauna împreună. Din „ciugulelile” lor ies puii, iar puii trebuie învăţaţi să zboare. Nu oricând, ci de Constandinul puilor. Pentru că odată şi odată puii trebuie să-nveţe să zboare în lume.

Când nu-i mai vezi prin cuib zici cu mult regret: A zburat puiul cu aţa. Adică şi dacă-l priponeşti, dacă vrei să-l legi de casă el tot îşi ia zborul în lume, că aşa e legea firii. Iar dacă trece vremea vreunui lucru sau fapt tot expresia: A plecat puiul cu aţa – aminteşte că timpul fuge, nu stă-n loc, nici dacă dai şapte sărindare.

Constandinu puilor e ultima zi când se mai seamănă porumbul, ovăzul şi meiul.

Semnul făcut cu călcâiul în pământul doritor de sămânţă se acoperă de trecerea timpului. Nu se lucrează, să nu dea iama păsările cerului în holde şi struguri.

Că se spune, „după păsările cerului tu să te duci să le vezi în mijlocul codrului sau al holdelor şi nu să vină ele să-ţi ciugulească din boabe şi struguri”.

Îţi ciugulesc doar din palmă – asta de drag sau de linguşeală, că uneori nu mai poţi să le deosebeşti.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune