Ispas nu se uită. El este cel ce se crede că a asistat la Înălţarea Domnului la cer şi la ridicarea sufletelor la cer. De la Paşti până în ajun de Ispas oamenii se salută: Hristos a înviat! Adevărat a-nviat! În ziua de Ispas îşi spun însă: Hristos s-a înălţat! Adevărat s-a-nălţat! De Ispas se roşesc ouă, ultima dată din an când se roşesc. În ziua de Ispas (la 40 de zile de la Paşte), oamenii trebuie să fie veseli, că şi Ispas a fost un om vesel.

(varianta audio a rubricii)

Se fac pomeni şi se dau în numele celor ce sau înălţat la cer. Pomana e alcătuită din pâine caldă, azimă, ceapă verde şi rachiu, iar ciobanilor în mod deosebit li se dă pomană caş şi chiar carne de miel.

Pomana este alcătuită din alimente ca pentru un drumeţ, să aibă de drum se spune.

Tot de Ispas se merge în frăsinet pentru a afla sănătatea bolnavilor. Este un ritual care se aseamănă mult cu pusul mesei de ursitori.

Miercurea din preziua Ispasului este Miercurea Bălţatelor, e bălţată pentru că se ţine sărbătoarea doar o jumătate de zi. Jumătate posteşti, jumătate munceşti. De-aceea i se spune Bălţată. Sunt şi Moşii de Ispas, când se dau pomenile pe nume. Sâmbătă, după Ispas este Nedeea de Ispas, rea de viscole. Trebuie sărbătorită cu bucurie.

De Ispas mai este o sărbătoare: Paştele cailor. Este singura zi în an când, spune legenda, caii reuşesc să se sature. Ca orice fapt, de se-ntâmplă doar o dată în an, este ca şi când nu s-a-ntâmplat. De aceea se şi spune: La Paştele cailor, adică niciodată.

În săptămâna Ispasului se culeg plante de leac, se bat vacile cu leuştean. În noaptea de Ispas se culeg flori de alun. Ele înfloresc şi se scutură în această noapte. Şi tot în noaptea de Ispas înfloreşte feriga. Plantele se culeg şi se sfinţesc. „Nici nu ştii, când o floare sfinţită îţi face soarta-noroc”.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune